Inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media din UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât la 0,3% în luna aprilie 2020, de la 0,7% în luna martie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a coborât până la 0,7%, de la 1,2% în luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Cehia, Polonia, Ungaria şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează AGERPRES.

Comparativ cu situaţia din luna martie, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a scăzut în 26 de state membre şi a rămas stabilă într-o singură ţară. În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 2,3% în luna aprilie, de la 2,7% în luna martie.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Cehia (3,3%), Polonia (2,9%), Ungaria (2,5%) şi România (2,3%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Slovenia (minus 1,3%), Cipru (minus 1,2%), Estonia şi Grecia (ambele cu minus 0,9%).

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna aprilie a acestui an, de la 3% în luna martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%, serviciile cu 3,06%, iar mărfurile nealimentare cu 0,53%. Preţurile de consum în luna aprilie 2020, comparativ cu martie, au urcat cu 0,26%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,42%.

„Preţurile de consum în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) faţă de precedentele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%”, se menţiona în comunicatul INS.

Prognoza de inflaţie a Băncii Naţionale a României pentru acest an este de 3%.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu