Infracțiuni rutiere în Baia Sprie și Borșa

Marți, 15 iunie, polițiștii din Baia Sprie și Borșa au oprit pentru control mai multe autoturisme, din care unul condus de un bărbat de 61 ani din Copalnic –  Mănăştur, respectiv 32 ani din Borșa.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la Centrul de Permanenţă Baia Sprie, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Ulterior, polițiștii, în baza verificărilor efectuate, au constatat că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

La ora 18.05, polițiștii din Borșa au identificat pe strada Gârlei din oraș un bărbat de 32 ani, aflat la volanul unui autoturism, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, conform IPJ.

Totodată, polițiștii l-au testat pe bărbatul de 32 ani cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Față de acesta, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu