Infracțiuni rutiere pe bandă rulantă în Maramureș

Trei bărbați au comis infracțiuni rutiere în cursul zilei de marți, 20 aprilie, informează IPJ Maramureș.

Sarasău – la ora 05.40, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism care era condus pe DN19 Sarasău. În urma verificărilor, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 42 de ani din Săpânța care are dreptul de a conduce anulat.

Totodată, acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și a refuzat  să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat și refuz de prelevare mostre biologice.

Baia Mare – în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în zona unei benzinării de pe strada Vasile Lucaciu din municipiu circulă un autoturism al cărui conducător auto se află sub influența alcoolului.

În urma verificărilor efectuate autoturismul în cauză a fost identificat circulând dinspre strada 8 Martie înspre strada Electrolizei, motiv pentru care acesta a fost oprit pe strada Vasile Lucaciu.

Conducătorul autoturismului  a fost identificat ca fiind un bărbat de 65 de ani din Baia Mare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauza s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de  conducere sub influența alcoolului.

Șomcuta Mare – ora 14.41, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism circulă haotic pe D.N. 1C, la ieșire din municipiul Baia Mare spre Satulung, pătrunzând pe contrasens și claxonând încontinuu.

Polițiștii au identificat autoturismul în cauză în localitatea Finteușu Mic, unde au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea pe D.J. 184A spre localitatea Arieșu de Pădure.

S-a pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 700 de metri, iar la un moment dat autoturismul a oprit în fața unui imobil

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 43 de ani din Finteușu Mic. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spitalul din Baia Mare, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Faţă de șofer polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanțe.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu