INS: Transportul feroviar de marfuri a crescut cu 6,6% in 2017, iar cel rutier cu 4,7%

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Transportul feroviar de marfuri a inregistrat anul trecut o crestere cu 6,6%, la 56,08 milioane tone, in timp ce transportul rutier a cunoscut o majorare de 4,7%, la 226,3 milioane tone, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica, informeaza AGERPRES.

Din totalul marfurilor transportate pe calea ferata, 78,9% au avut o destinatie interna, iar dintre ele din transportul rutier 76,9% au avut destinatie interna.

Cu avionul au fost transportate 45.000 tone marfuri, in crestere cu 12,2% fata de anul 2016, din care 97,3% in curse internationale.

In transportul maritim au fost inregistrate 46,126 milioane tone, din care 46,070 milioane tone cu destinatie internationala. Comparativ cu anul precedent, volumul total a marcat o scadere cu 0,3%.

Marfurile transportate pe cai navigabile interioare in anul 2017, au totalizat 29,043 milioane tone, din care 50,4% in transport national. Volumul marfurilor transportate a inregistrat o scadere cu 4,7% fata de anul precedent, in timp ce parcursul marfurilor a scazut cu 4,8%.

Prin conducte petroliere au fost transportate 6,551 milioane tone produse.

In anul 2017, in transportul rutier national, 64,1% din volumul marfurilor au fost transportate pe distante intre 1 si 49 km, 19,8% pe distante cuprinse intre 50 si 149 km si 14,1% pe distante cuprinse intre 150 si 499 km.

In transportul rutier, diviziunile de marfuri cu cele mai mari ponderi in totalul marfurilor transportate au fost: minereuri metalifere si alte produse de minerit si exploatare de cariera; turba; uraniu si thoriu (27,5%) si alte produse minerale nemetalice (17,1%).

In transportul feroviar, ponderi semnificative in totalul marfurilor transportate au fost inregistrate pentru diviziunile carbune si lignit; titei si gaze naturale (33,0%) si cocs, produse rafinate din petrol (28,6%), iar in cel maritim la diviziunile produse agricole, din vanatoare si silvicultura; peste si alte produse din pescuit (35,1%) si carbune si lignit; titei si gaze naturale (20,2%).

In transportul national pe cai navigabile interioare, 59,3% din volumul marfurilor au fost transportate pe distante cuprinse intre 150-299 km. Ponderi importante in total marfuri transportate au fost inregistrate la diviziunile minereuri metalifere si alte produse de minerit si exploatare de cariera; turba; uraniu si thoriu (47,1%) si produse agricole, din vanatoare si silvicultura; peste si alte produse din pescuit (28,7%).

Anul trecut, in transportul rutier de marfuri, marfurile transportate in cont propriu au reprezentat 53,4% din total, iar in ceea ce priveste destinatia, 23,1% din total marfuri s-a inregistrat in transport international (inclusiv transport intre state terte si cabotaj).

In transportul rutier international de marfuri, 94,5% din totalul marfurilor descarcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene si 93,3% din totalul marfurilor incarcate au avut ca destinatie state membre ale Uniunii Europene. Cele mai mari cantitati de marfuri au provenit din Germania (23,6%), Ungaria (14,5%) si Italia (12,7%), iar in ceea ce priveste incarcarile, 21,4% din volumul marfurilor au avut ca destinatie Germania, 16,2% Ungaria si 14,1% Italia.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole