INSP: Tulpina UK a coronavirusului circulă deja în jumătate din județele țării și există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) avertizează, în primul raport privind răspândirea tulpinei UK a coronavirusului în țara noastră, că aceasta circulă deja în jumătate din județele țării și „există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României în viitorul apropiat”.

„Varianta SARS-CoV-2 linia genetică B.1.1.7 circulă deja în jumătate din județele țării și există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României în viitorul apropiat. Sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea secvențierilor și comunicarea rezultatelor la DSP și CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigațiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice și a instituirii măsurilor necesare față de cazuri și contacți, având în vedere transmisibilitea crescută a acestei variante și, conform ultimelor evidențe sosite dn UK, severitatea mai mare a bolii pe care o generează la vârstnici”, se arată în raportul INSP.

Până în prezent, în România au fost identificate 136 de cazuri de infectare cu noua tulpină din 499 de secvențieri realizate, rata de confirmare fiind de 27,3%. Analizele au fost făcute în doar patru laboratoare: Institutul „Catancuzino”, Institutul „Matei Balș”, MedLife și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu