INTERVIU – Adrian Naidin: ”Am profunde legaturi de suflet cu Maramuresul”

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

“Acolo unde gasesc o aripa franta, incerc, prin muzica, sa pun alta in loc. Sigur ca vor simti durerea fostei aripi, dar macar vor putea sa mai zboare”, spune violoncelistul Adrian Naidin, invitat special al celei de-a VII-a editii a Galei “Ajuta pentru a fi ajutat”, un eveniment devenit traditional care, de-a lungul anilor, a adus la Baia Mare artisti de elita, precum Nightloosers, A.G. Weinberger, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mike Godoroja sau Narcisa Suciu.

Spectacolul, organizat de Asociatia “Prietenii Spitalului”, va avea loc marti, 7 decembrie, incepand de la ora 19.00, la Teatrul Municipal din Baia Mare, iar fondurile stranse cu ocazia acestui eveniment vor fi utilizate pentru infiintarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculara al Spitalului Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris”.

Urmeaza, deci, o poveste de iarna in Maramures, spusa soptit pe un violoncel rebel, strunit de un muzician care si-a sedus publicul cu o voce exceptionala, cu delicatetea unui suflet de poet si cu acea forta legendara care i-a adus supranumele de Pavarotti al Romaniei.

”Am profunde legaturi de suflet cu Maramuresul. Sa participi la colindat in Maramures, de pilda, este o nemasurata bucurie. Ce semnificatii minunate are iesirea din propria casa, cu gandul de a aduce bucuria in alte case! Vom ajunge la Baia Mare chiar in luna Craciunului si, cumva, asta dorim sa facem, sa iesim din casele noastre pentru a le aduce si altora bucuria”, spune violoncelistul Adrian Naidin, intr-un interviu acordat cotidianului nostru.

Rep: Sunteti invitatul celei de-a saptea editii a Galei “Ajuta pentru a fi ajutat”, organizata de Asociatia Prietenii Spitalului “Dr. Costantin Opris”. Cu ce ganduri porniti spre Baia Mare?

Adrian Naidin: Gandind ca muzica are rostul de a-i ajuta pe ceilalti. Pentru ca aduce bucurie, pentru ca ajuta, alina. Consoleaza atunci cand doare sau atunci cand sufletul simte ca a pierdut. Stii, daca ii tai unei pasari o aripa, ramane o pasare cu o aripa si atat. Este o fosta pasare. Poate ca intr-o buna zi o sa-i creasca o noua aripa, dar acesta este, de fapt, un proces dureros si de durata.

Asta incerc eu uneori, sa-i ajut pe cei care testeaza zborul sa aiba puterea sa-si creasca o noua aripa atunci cand isi pierd una. Incerc, acolo unde gasesc o aripa taiata, sa mai pun una in loc. Sigur ca vor simti la zbor durerea fostei aripi, dar macar vor putea sa mai zboare. Pentru a aduce intrebarea dvs in concret, se vorbeste de multi ani, in spatiul public, despre lipsurile din sistemul medical din Romania, carente cu care, din pacate, am avut si ocazia sa ma confrunt nu demult. Se moare prea usor in Romania si, stiind asta, cu totii ar trebui sa depunem eforturi uriase pentru a-i sprijini pe cei care isi suma misiunea de a incerca sa compenseze lipsurile.

Asa simt, ca este de datoria noastra sa sprijinim asemenea demersuri fantastice. Steinhard, care facea, in “Jurnalul fericirii”, o comparatie intre crestinism si religiile orientale, spunea ca un om adevarat nu se izoleaza, nu se refugiaza in el, in propriul sau univers, ci iese din el si pune umarul. Asta vom face si noi. Vom iesi din noi si vom pune umarul pentru ceilalti. Stiti, se spune ca oamenii sfintesc locurile.

Sa-i salutam, deci, pe acesti sfinti! Stiti, exista doua legi universale: legea iubirii de Dumnezeu si legea iubirii de semeni. Din cate am vazut eu, cine o are pe una dintre ele, cam o are si pe celalalta. Si reversul e valabil. Daca nu o ai pe una, sigur nu o ai nici pe cealalta.

Rep: Sunteti 50 la suta ardelean. Asa spuneti, adaugand ca sunteti, de asemenea, 50 la suta oltean si 50 la suta ardelean, deci, spuneti dvs, 150 la suta roman. Cum arata acea parte din dvs care apartine acestor locuri?

Adrian Naidin: Mergeam candva cu trenul dinspre Cluj spre Maramures, era o liniste deplina, iar locomotiva fugea, traversand paduri si ocolind lacuri linistite. Sunt ani multi de atunci, insa eu am inca in suflet imaginea asta, cu o iarna blanda si albastra, intinsa peste o tara de poveste. Vedeam satele undeva mult mai jos de o sina de tren care gonea pe culmile dealurilor domoale, sub o luna albastra care dadea lumina unei zapezi rupte din niste povesti. Mai exact, din povestile acelea pline de farmec, spuse cine stie cand, la gura unei sobe.

Daca mergi in Dragomiresti, daca mergi in Salistea, pe Valea Izei sau a Lapusului, povestile acestea se arata aievea, se tes in universul misterios deschis dincolo de portile ornate cu sori, cu vestitele romburi sau cu spiralele care candva anuntau coborarea divinitatii in trup de om.

Ascund mistere extraordinare aceste porti care marginesc lumi. Doua lumi distincte. Am profunde legaturi de suflet cu Maramuresul, cea mai veche vatra romaneasca, cu traditii pastrate in mod extraordinar, cu batrani care spun povesti in fata portii. Ce bucurie imensa e sa stai sa-i asculti, in timp ce toti ceilalti sunt la munca! Imi simt sufletul legat de faptul ca in fiecare duminica toti sarbatoresc viata, mergand in port popular la “jertfa cea de-a pururi”, la liturghia care se tine in bisericutele lor de lemn. Pentru mine acestea sunt lucruri nepretuite.

Nici nu as sti cum sa va povestesc ce am simtit intr-un alai care merge sa ia mireasa de acasa, de exemplu. Iar sa participi la colindat este o incredibila bucurie. Iesirea din propria casa pentru a aduce bucuria in alte case. Vom ajunge la Baia Mare chiar in luna Craciunului si, cumva, asta dorim sa facem, sa iesim din casele noastre pentru a le aduce si altora bucuria.

Rep: Este pentru prima oara cand ajungeti in Baia Mare, cel putin in aceasta formula, alaturi de John Micu, tobosarul trupei Compact. Din cate spuneti, insa, va leaga si alte amintiri de acest oras…

Adrian Naidin: Orasul Baia Mare este pentru mine strans legat de cele mai frumoase amintiri pe care le poate avea un om, si anume cele din perioada liceului. Doi ani la rand, in 1989 si 1990, am participat la concursul national de violoncel acolo, imi amintesc ca se numea “Concursul de Meserii” si se tinea in Liceul de Muzica. Erau doar cateva licee de muzica in tara pe atunci, doar vreo cinci-sase in toata tara.

Si doar trei facultati de muzica, in Bucuresti, Cluj si la Iasi. Pe vremea aceea castigasem la Bucuresti premiul trei si ma indragostisem de fata care a castigat premiul doi, o frumusete care canta la violoncel ca o furtuna. Orasul imi aminteste, deci, si de promisiunea timpurie a iubirii, un motiv de inspiratie asa de important pentru muzica mea. Stii, in om, care este extrem de limitat, inclusiv fizic, – numai un metru si ceva -, se intampla uneori ceva nelimitat. Ei bine, acest moment al dezmarginirii este iubirea.

De la vremea acestor iubiri nu am mai fost in Baia Mare si imi doresc sa revad orasul acum, cand vestile care ne vin de acolo sunt asa de frumoase, fie ca am aplaudat programarea culturala care a calificat orasul pe lista finalistelor pentru titlul de Capitala Culturala a Europei in 2021, fie ca ne-am bucurat sa auzim ca a fost obtinut titlul de Capitala a Tineretului din Romania pentru anul viitor.

Rep: Ce ar trebui sa stie publicul din Baia Mare, oamenii care vor veni, pe 7 decembrie, la spectacolul dvs?

Adrian Naidin: Ca, asa cum foarte frumos ati amintit mai devreme, in fata lor va veni un ardelean, cu sange de oltean, cu sufletul de moldovean, un om care a strans lacrimi din toate, pentru a le readuce apoi in muzica. Mi-ar placea sa le reamintesc oamenilor ca trebuie sa ne pese de noi, ca trebuie sa ne doara. Poate viata ne face mai reci putin, poate ca e adevarat ca strica ceva din sufletul nostru si media, care promoveaza cu prioritate stiri despre violente, despre crime.

Poate ca asa incepi sa te obisnuiesti cu sangele, incepi sa te obisnuiesti cu drama, incepi sa te obisnuiesti cu durerea, pana in momentul in care toate acestea nu te mai afecteaza. Chiar ti se par banale. Banalizarea asta a tragediei este una dintre caile periculoase, mi-as dori sa nu mergem pe acest drum, sa nu ajungem la nepasare si la indiferenta. Trebuie sa pastram ceva viu in noi.

Vad ca discursul contemporan devine un permanent apel catre rational, eventual catre emotii generate de ratiune, dar aceasta este, in opinia mea, o fundatura. Creativitatea, insa, reprezinta o contrapondere salvatoare. Ma bucur ca exista, in toata tara, o teribila efervescenta culturala, ceea ce inseamna, pana la urma, un permanent apel la emotii. Exista oameni traitori in lumea asta, care incearca aceleasi emotii umane, chiar daca se raporteaza la ele in maniera contemporana. Sigur, veti spune ca in contemporan oamenii sunt distrusi mai degraba de un credit decat de o mare iubire. Iar eu aici nu stiu ce sa mai spun…

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2