septembrie 15, 2019

INTERVIU – Anne-France Dautheville, prima femeie care a facut turul lumii solo pe motocicleta: Calatoria se construieste de la sine, pe parcurs

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

A urmat vantul, si-a ascultat instinctul si, din pasiune pentru calatorii in sa si scris, dar si din dorinta de a dovedi ca acest lucru este posibil, frantuzoaica Anne-France Dautheville a devenit, in 1973, prima femeie care a facut turul lumii singura pe motocicleta. In acest weekend, carismatica temerara in varsta de 75 de ani, jurnalista si scriitoare, s-a aflat in Romania, in cadrul editiei a III-a a Bucharest Adventure Travel Sessions (BATS), organizata la 7 septembrie de Asociatia Scoala Calatoare.

Intr-un interviu acordat in exclusivitate AGERPRES cu acest prilej, Anne-France Dautheville, a vorbit despre primul raliu moto la care a participat in 1972, unde a fost singura femeie intre zeci de barbati piloti, si a dezvaluit de ce a ales sa calatoreasca singura.

De asemenea, ea a povestit cum a reusit sa se descurce din punct de vedere financiar, si nu numai, intr-o astfel de aventura, dar si sa demonteze mituri legate de calatoria unei motocicliste singure in tari precum Afganistan, India sau Turcia.

In plus, temerara a rememorat emotiile si revelatiile traite in sa, dar si amintirile cele mai dragi, care o insotesc de atunci in fiecare clipa.

AGERPRES: In 1973, la nici 30 de ani, v-ati urcat in saua unei Kawasaki si ati devenit prima femeie care a facut turul lumii singura pe motocicleta. Cum a rasarit aceasta idee, ce poate fi considerata nebuneasca in lumea de astazi, in care aproape nicio calatorie nu este realizata fara harti GPS si internet?

Anne-France Dautheville: Prima calatorie pe motocicleta a fost in 1972, cand am participat la un raliu moto intre Paris si Isfahan, Iran, unde am fost singura femeie dintre zeci de barbati – aveam 28 de ani. Am continuat in Afganistan, impreuna cu cativa motociclisti, si in Pakistan, cu si mai putini. Atunci am scris prima carte (‘Une demoiselle sur une moto’, publicata in 1973 – n.r.), apoi am decis sa plec si sa fac doar ceea iubesc: sa calatoresc si sa scriu. In 1973 am plecat in turul lumii pentru ca m-am gandit ca daca vreau sa exist in lumea motociclismului trebuie sa fac ceva care sa reprezinte o imagine, sa fie ceva de impact, un vis devenit realitate. Iar visul este sa calatoresti in jurul lumii! Si sa fii singur. Daca as fi calatorit cu cineva, ar fi fost o persoana de care eram indragostita, si mi-ar fi luat o parte din atentie, din energie, iar eu am vrut sa fiu complet deschisa. Asa ca am calatorit singura si a fost superb. Pentru ca toata lumea vrea sa vada femeia care calatoreste singura cu motocicleta.

AGERPRES: Cate tari ati strabatut, in cat timp si aproximativ cati kilometri ati parcurs in acest tur al lumii?

Anne-France Dautheville: Am inceput la 1 iulie si cred ca m-am intors la 15 sau 20 noiembrie. Intre 20.000 si 30.000 de kilometri, nu stiu cu exactitate. Am pornit din Canada, am trecut prin Alaska, Japonia, India, Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia – nu am putut traversa Ungaria, era interzis – si din nordul tarii am ajuns in Austria, Germania si Paris.

AGERPRES: Ati planuit aceasta calatorie de anvergura cu mult timp inainte?

Anne-France Dautheville: Am plecat si am zis: ‘Sa vedem ce se intampla’. Calatoria se construieste de la sine, pe parcurs.

AGERPRES: Cum v-ati descurcat cu banii, marele obstacol pentru multi dintre cei care vor sa porneasca intr-o astfel de aventura?

Anne-France Dautheville: Am avut 5.000 de franci. Asta a fost tot. Am cheltuit aproximativ jumatate din Canada in Alaska… Poti calatori foarte ieftin, desigur, chiar si in tari cu venituri ridicate. Eu mancam in benzinarii, seara obisnuiam sa gatesc la foc… Apoi, cu cealalta jumatate am platit biletul pana in Tokyo si nu mi-a mai ramas nimic. Kawasaki a organizat interviuri cu presa – la acea vreme persoanele intervievate erau platite – si astfel am obtinut banii pe care i-am cheltuit mai departe. Din India in Franta nu a fost scump pentru ca, stiu ca e oribil sa spun asta, in tarile sarace, chiar daca esti falit esti bogat. Am dormit in hoteluri modeste, care de multe ori nu aveau dusuri… si obisnuiam sa ma duc la hamam ca sa ma spal. Inveti sa te descurci. Au mai fost femei care au facut astfel de lucruri, insa nu si-au povestit in scris aventurile. Deci, de fapt, e vorba despre a descoperi.

AGERPRES: V-ati numarat printre putinele motocicliste din anii 70 si, mai mult decat atat, ati plecat intr-o calatorie singura pe motocicleta in jurul lumii. Care au fost comentariile pe care le-ati auzit cel mai frecvent?

Anne-France Dautheville: Cand mi-am cumparat prima motocicleta, un moped de 50 cmc, in 1968 sau 1960, cand lucram in publicitate, am zis: ‘Ma duc sa vad Marea Mediterana’. Reactiile imediate au fost: ‘Cum, te duci singura? Dar e periculos!’. Deci Franta era periculoasa in opinia lor. Apoi, cand am zis ca vreau sa ma duc singura in Afganistan, am fost avertizata ca voi fi violata. Dar am facut drumul si pot sa spun ca niciodata nu m-am simtit mai respectata, ajutata si protejata asa cum m-am simtit in tarile musulmane. Imaginati-va, de exemplu, ca in Pakistan sau Turcia, au fost situatii in care dupa ce mancam in localuri si voiam sa platesc aflam ca cineva achitase pentru mine nota, fara sa-mi spuna nimic, si plecase. Noi facem asa ceva pentru prietenii nostri arabi? Este vorba despre onoare. De asemenea, cand m-am intors, am fost intrebata de jurnalisti, pentru ca am fost singura, daca am fost violata.

AGERPRES: Si banuiesc faptul ca ati fost intrebata de multe ori daca v-a fost teama.

Anne-France Dautheville: Da. Si le-am raspuns: de serpi. In afara de serpi m-am temut de betivi si de drogati – urasc drogurile. In rest, nu mi-a fost frica. Pentru oamenii pe care i-am intalnit eu eram un ‘televizor color’. O atractie. Dar intotdeauna am fost respectata. Pentru ei eram o femeie si totodata o razboinica, iar ei au un mare respect pentru femeile razboinice. In toate tarile musulmane exista legende despre personaje feminine razboinice. In plus, cred ca erau foarte mandri de faptul ca eram singura, asta insemnand ca aveam incredere in onoarea lor.

AGERPRES: V-ati aflat in situatii limita, de viata si de moarte?

Anne-France Dautheville: Da, spre exemplu, urcam in trecatoarea Khyber, intre Pakistan si Afganistan, si dintr-o data, nu stiu de ce, m-am oprit si am tras pe dreapta, inainte ca drumul sa se ingusteze si acest lucru sa nu mai fie posibil. Si, dintr-o data, am vazut doua camioane coborand in goana catre mine, intr-o intrecere nebuneasca. Daca as fi fost cu 500 de metri mai departe m-ar fi zdrobit pentru ca nu as fi avut cum sa ma opresc sau sa ma dau la o parte.

AGERPRES: Unii motociclisti vorbesc in aceste situatii despre o voce interioara…

Anne-France Dautheville: Instinct. Cred ca atunci cand conduci motocicleta, o parte din minte este foarte atenta la condus, iar cealalta parte se bucura de libertate. Iar in acele momente subconstientul, intuitia, se exprima. Nu constientul. Un calugar budist, caruia i-am explicat aceste lucruri pe care le simteam cand calatoream cu motocicleta, mi-a spus ca aceasta este meditatie. Mi s-a parut ciudat, credeam ca pentru a medita trebuie sa stai in postura lotus, cu o mantra in cap… Ei bine, nu. Cand calatoresti, totul se rezuma la aici si acum.

AGERPRES: Ati simtit ceva similar cu masina?

Anne-France Dautheville: In masina stai intr-o cutie. Corpul nu calatoreste. Pe motocicleta, corpul se exprima… si este fericit.

AGERPRES: Multe persoane care au fost in aventuri similare au declarat ca s-au intors schimbate, ca s-au redescoperit, s-au reinventat. Puteti spune acelasi lucru?

Anne-France Dautheville: Eu nu ma autoanalizez. Cand m-am intors, mi-am scris cartea (‘Et j’ai suivi le vent’, Payot, 2017 – n.r.) si am inteles ce am facut. Imi face placere sa traiesc cu mine 24 de ore din 24… si cu pisicile mele, dar nu sunt fascinata de mine. Sunt o unealta care construieste intelegerea.

AGERPRES: Care sunt amintirile cele mai dragi care v-au ramas dupa aceasta calatorie?

Anne-France Dautheville: Noaptea petrecuta singura langa iazul cu apa termala din Yukon, Alaska, de pe raul Liard, cu luminile aurorei boreale care se scurg din cer deasupra mea… o imagine incredibila care ma insoteste mereu. Apoi, capul lui Buddha din valea Bamian din Afganistan si, de asemenea, asezarile ramase pustii din Zelve, din apropiere de localitatea Goreme (Turcia), unde stau singura si ma gandesc la oamenii care au trait si disparut acolo. In aceste momente, timpul dispare. Este aici si acum.

AGERPRES: Ati avut ocazia sa calatoriti cu motocicleta in Romania?

Anne-France Dautheville: Nu am calatorit cu motocicleta in Romania. Era prea frig cand am fost in regiune. Mi-ar fi placut foarte mult pentru ca iubesc Europa de Est. Am trecut prin Bulgaria, dar nu am avut voie sa calatoresc, a fost doar o traversare, iar in Iugoslavia mi-a placut foarte mult.

AGERPRES: Cum va simtiti cand vedeti atat de multe locuri frumoase prin care ati trecut, care sunt in prezent distruse de razboi?

Anne-France Dautheville: Este o crima. In acelasi timp, trecem de la distrugere la renastere, apoi din nou de la distrugere la renastere. Intalnesc foarte des tineri afgani in Paris, refugiati, iar cand am pe tableta fotografiile cu tara lor le arat si plangem impreuna. Atunci eu ma intorc in Afganistan, iar ei sunt aceiasi oameni pe care i-am cunoscut acolo, oameni demni, mandri, cu simtul umorului, complet diferiti de mine, dar care au ceva pe care il ador si il respect.

AGERPRES: In Romania ati avut parte de o primire calduroasa, din partea unora dintre membrele Asociatiei Femeilor Motocicliste, iar la nivel mondial sunt mai multe motocicliste ca oricand. Ce sfat ati oferi unei persoane si mai ales unei femei care doreste sa plece singura cu motocicleta in jurul lumii?

Integral pe AGERPRES

Reclame home 1
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *