INTERVIU: Băimăreanul Tudor Botea pleacă de la CSM București (VIDEO)

Handbalistul băimărean Tudor Botea se desparte de CSM București după două sezoane, urmând ca în perioada următoare să ia o decizie cu privire la viitoarea echipă.

”Au fost doi ani interesanți, aș putea zice că pe plan personal am progresat, am avut parte de multe minute de joc, lucru pentru care trebuie să-i mulțumesc antrenorului Eliodor Voica. Au fost doi ani în care cu siguranță la nivel colectiv puteam avea rezultate mai bune. În schimb, eu cred că până la urmă m-am achitat de datoriile față de club în acești doi ani”, a spus Tudor Botea.

El a vorbit și despre Final Four-ul Cupei României care a avut loc zilele trecute în Baia Mare: ”a fost un sentiment frumos, mi-a plăcut să joc cu sala plină, chiar dacă a fost din postura de adversar, consider că cei din Baia Mare, în meciul direct, au fost duși către victorie mai ales de public”.

Botea speră ca următorul pas să reprezinte un pas înainte în cariera de handbalist.

”A fost un sezon complicat cu meciuri multe atât în campionat, cât și la echipa națională și e nevoie de odihnă. În perioada următoare o să iau o decizie în legătură cu viitorul meu și sper să fie o decizie corectă care să reprezinte și un pas înainte în cariera mea”, a adăugat Tudor Botea.

Vlad HERMAN

Video: Călin OȘAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu