INTERVIU: Cristian Niculescu Tagarlas despre expeditia in Alaska si pasiunea pentru munte (FOTO)

home camp2
home camp2
home camp2

Avocatul baimarean Cristian Niculescu Tagarlas a facut recent o expeditie in Alaska, dorind sa cucereasca cel mai inalt varf muntos din tinutul aflat in America de Nord, Denali.

Desi nu a reusit sa urce pana sus din cauza conditiilor meteo, acesta spune ca experienta a fost una care l-a marcat, mai ales din prisma a ceea ce a trebuit sa indure timp de mai multe zile: viscol, vant si temperaturi care au ajuns pana la minus 50 de grade Celsius.

Cristian Niculescu Tagarlas a acceptat sa acorde ZiarMM.ro un interviu despre aceasta expeditie, dar si despre pasiunea pe care o are pentru munte.

Reporter: Cum a fost expeditia in Alaska?

Cristian Niculescu Tagarlas: A fost una extrem de interesanta si, sa zicem asa, diferita de cele de pana acum, in sensul ca Denali, Alaska, e un teritoriu mult mai dur, sub aspectul frigului, vantului, crevaselor, si a tipului de expeditie pe care a trebuit sa-l organizezi. Daca in America de Sud, Aconcagua sau in Asia, zona Nepal, sau in Africa ai porteri sau serpa, care te ajuta la transportul bagajelor, se fac tabere – alpinistul fiind mult mai bine protejat -, in Denali fiecare isi duce bagajele lui, care sunt semnificative. De exemplu, eu caram in jur de aproape 20 si ceva de kilograme, plus tot cam 20 de kilograme pe sanie. Ascensiunea nu e neaparat foarte complicata sub aspectul altitudinii, pentru ca nu e asa de inalt, iar taberele sunt bine facute astfel incat sa te aclimatizezi, doar ca frigul, viscolul, vantul te macina.

Noi am prins primele doua zile foarte dure, cand am ajuns pe ghetar cu frig si vant din fata, ningea. Apoi am prins o perioada de doua-trei zile foarte frumoasa, cand am si urcat mult mai repede, iar la tabara de 4.500 de metri am ramas blocati cam patru zile, pentru ca nu se mai putea cobori si urca, fiind zapada. Ulterior am urcat in tabara de baza si chiar daca prognoza meteo ne indica faptul ca ziua de vineri, 13, nu e potrivita, parea totusi ca fiind cea mai buna, comparativ cu joia si sambata. Am incercat sa urcam varful, ne-am intors de pe Denali Pass (intre 5.000 si 6.000 metri) si mai aveam de acolo pana pe varf maxim doua ore. Ne-am intors, pentru ca vantul era foarte puternic si automat dupa ce ieseai de sub protectia versantului simteai foarte tare vantul, estimat undeva la 75 km/h, ceea ce era imposibil pentru noi. Ne puneam in pericol de a fi aruncati pur si simplu de pe creasta. Am stabilit ca e mai bine sa ne retragem de pe varf si eventual sa asteptam o alta zi sau sa revenim intr-un alt an, ceea ce s-a si intamplat, pentru ca am coborat si am stat pana sambata sa vedem daca se face vreme mai buna. Am hotarat sa ne retragem si sa revenim acasa.

Rep: Te-ai asteptat sa va opriti aici?

C. N. T.: A fost frustrant, pentru ca dupa 13 zile de urcare sa fii la doua ore de varf, sa suporti foarte multe neajunsuri si sa te retragi, iti da un sentiment de frustrare. Asta doar pentru mine, colegii mei erau mult mai impacati cu gandul ca a te intoarce sanatos e mult mai important decat sa faci un varf in conditii extreme, pentru ca nu merita sacrificiul. Am invatat si din asta ca nu trebuie cu orice pret sa risti, important pentru mine este sa-mi continui proiectul, muntele e tot acolo, si anul viitor ma pot duce. Experienta mea a crescut semnificativ cu aceasta expeditie si faptul ca am simtit ce inseamna frigul extrem, ce inseamna sa ramai blocat in cort, am simtit parteneriatul cu coechiperii cu care am fost si sustinerea reciproca a insemnat mai mult decat sa ajung pe varf.

Rep: Ai crezut vreodata ca o sa ajungi pana aici?

C. N. T.: Nu, n-am sperat ca o sa ajung pana aici, pentru mine era un proiect foarte frumos, dar nu credeam ca o sa ajung la limitele astea. Am fost si ajutat din multe perspective, iar acest lucru mi-a permis sa fiu in ianuarie in Aconcagua, in iulie in Alaska, practic daca te uiti sunt intr-un capat la altul al lumii. Proiectul meu va continua, probabil vor fi niste sesiuni de antrenament in Mont Blanc, vara asta, la inceputul lui septembrie in cei mai inalti munti din Maroc, Atlas, iar daca reusesc sa obtin toate resursele logistice si financiare, in decembrie voi incepe o expeditie in doi munti.

Este vorba despre Papua Noua Guinee in muntii Carstensz Pyramid, care se afla pe platforma continentala a Australiei si de acolo sa plec la Polul Sud, sa fac cel mai inalt varf. Daca as reusi ar fi o premiera, pentru ca ar fi dintr-o parte in alta a lumii si total diferit. Anul viitor, undeva in martie sau aprilie, daca voi fi sanatos si voi avea posibilitatile financiare, as incerca Everestul. Va trebui sa ma reintorc si in Denali, pentru ca nu am reusit. Foarte multi cu care am povestit mi-au spus ca Denali e mult mai greu ca Everestul datorita faptului ca frigul extrem de pe Denali sunt mult mai greu de trecut decat situatia din Everest.

Rep.: Te-ai gandit inainte sa pleci sau chiar si acolo ca s-ar putea sa nu te mai intorci?

C. N. T.: Chiar asa feeling prapastios nu am avut, pentru ca, in primul rand, aveam incredere in mine ca n-o sa risc inutil. Doi la mana, deja am cat de cat o experienta si o pregatire sa stiu sa ma retrag, sa stiu sa evit anumite situatii. Aveam si un partener de nadejde, Cosmin Andron, eram foarte bine echipati, nu ne-am aruncat nebuneste, am evitat ce era de evitat si am stiut sa strangem din dinti si sa suportam. Nu mi-am pus problema sa-mi pierd viata, cu toate ca era posibil oricand. Pe langa posibilitatea avalanselor, era posibil sa pici in crevase. Tot timpul treci peste crevase, deoarece se formeaza poduri de zapada pe care tu nu le vezi. Poti aluneca, poti face edem, dar am sperat ca va fi totul bine.

Rep: Familia ce a spus inainte de expeditie?

C. N. T.: Parintii mei, bineinteles ca nu incurajeaza in mod deosebit acest tip de expeditii, dar sunt foarte constienti ca am suficienta maturitate sa nu-mi expun viata. Am si discutat cu ei cand eram acolo, aveam un telefon prin satelit si totul a fost ok.

Rep.: Pasiunea pentru munte de cand o ai?

C. N. T.: Pasiunea pentru munte o am din liceu, am inceput primele ture si de iarna si de vara cu prietenul Cosmin Andron. Chiar pe pagina de Facebook exista o poza de prin 1992, de pe Arcer din muntii Tibles. Imi aduc aminte ca acea experienta a fost foarte dificila, pentru ca nu aveam echipament, umblam in niste zone fara sa stim prea bine ce facem, cu saci de dormit imensi. A fost o experienta frumoasa, care ne-a marcat si ne-a facut sa ne indragostim in cele din urma de munti, de placerea asta de a te autodepasi, de a fi tu cu tine. Muntele iti da foarte mult timp sa fii tu cu tine, sa-ti elimini gandurile, incat iti da o stare aproape echivalenta cu starea de meditatie.

Rep.: Pentru orasul nostru, chiar judet, ce inseamna ca un baimarean participa in aceste expeditii?

C. N. T.: Chiar nu-mi dau seama de influenta mesajului meu, care a fost unul foarte simplu pe care am incercat sa-l transmit. Proiectul asta l-am demarat pentru a putea dovedi ca un om absolut normal poate sa atinga niste performante. A urca pe Aconcagua nu e o performanta pentru un mare alpinist, dar alpinistii asta fac. Zi de zi se antreneaza. Munca mea e cea de avocat, nu am timpul necesar astfel incat sa impartasesc alta profesie. Pentru mine, ca si om normal, e un sacrificiu si un efort foarte mare. Sa reusesti sa rezisti la efortul fizic si psihic, la mare altitudine, sa te acomodezi, eu zic ca ar putea reprezenta un model pentru baimareni si maramureseni. Nu eu trebuie sa fiu un model, ci efortul pe care il poate face un om. De asemenea, eu zic ca cel mai important este acest spirit de cuceritor, de aventurier, spirit care se poate manifesta si in profesii, in politica, in viata sociala. E un spirit prin care clamezi si obtii ceea ce iti doresti, spui ceea ce vrei si te comporti, bineinteles respectand rigorile de legalitate si moralitate. Cam asta e mesajul pe care am vrut sa-l dau ca oricare dintre noi, indiferent ce statut social are, poate evolua si isi depasi limitele. Nu are voie sa se retraga din fata vietii, poate sa mearga inainte, orice s-ar intampla.

Rep.: De partea financiara a acestor expeditii ce ne poti spune?

C. N. T.: Costul expeditiilor difera foarte mult de la expeditie la expeditie. Costul expeditiei din Alaska a fost relativ mai mic decat cel din Aconcagua. Cele mai mici costuri le-am avut in Kilimanjaro. Fiecare munte are particularitatile lui, depinde ce servicii soliciti. Costul conteaza foarte mult, pentru ca nu poti ajunge, de exemplu, in Papua Noua Guinee fara vreo 15.000 de euro. E o expeditie prin jungla, care solicita mancare, echipament, ghizi. Mai sunt persoane care comenteaza despre expeditiile mele, de unde is banii, au libertatea de a comenta, dar un singur lucru mi-ar place: sa-si declare identitatea cand fac astfel de comentarii. Daca si-o declara, eu o sa fac toate efoturile posibile sa ma duc cu acele persoane, care zic ca sunt calatorii turistice, in Alaska mai multe zile. O sa ii duc si vedem ce mai cred despre aceste expeditii. E chiar un sacrificiu foarte mare, niste trairi groaznice pe care trebuie sa le depasesti.

Nu e nicio placere sa stai in cort, sa urinezi in cort, pentru ca nu poti iesi afara, nu e nicio placere sa simti minus 50 de grade, sa stai imbracat cu tot ce ai, sa ai degeraturi, sa iti pice unghiile de la picioare. E un sacrificiu pe care il faci pentru a dovedi si a obtine un scop nobil, zic eu. Alpinismul nu este o bucurie pentru hateri, pentru cei care comenteaza pe langa stadion, ci o pasiune si un posibil sport pentru oamenii care au suficienta profunzime de a intelege ce inseamna confruntarea cu tine insuti si ceea ce natura iti poate aduce. Nu poti sa fii alpinist si sa mananci samanta in timp ce urci la 7.000 de metri, muntele te dreseaza din punctul meu de vedere.

Cred ca in momentul de fata sunt printre cei mai umblareti maramureseni, putini au umblat pe unde am umblat, si vreau sa spun ca pe unde am fost nu am adus atingere imaginii Maramuresului si Baii Mari, ci chiar un plus de imagine si voi face in continuare acest lucru din spirit de patriotism local care ma caracterizeaza si pe care intotdeauna il voi manifesta. Sunt foarte mandru ca sunt baimarean si maramuresean, iar acest lucru il voi clama oriunde voi merege si voi duce steagul Municipiului Baia Mare.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *