Este sâmbătă dimineața. Cald afară, aglomerație la terase, așa că îți propui să faci altceva. Te gândești să mergi la biserica de lemn din Ieud. Deși nu ești vitezoman, dai repede o geană pe Radare Maramureș să vezi dacă ai RAR la Cavnic sau vreun filtru de poliție la benzinăria de la Baia Sprie. Supozițiile nu se confirmă. Surpriză însă: vezi că la Șișești a avut loc un accident cu victime, iar mașina pentru descarcerare nu a ajuns încă. Te răzgândești și schimbi traseul inițial. Decizi să mergi pe Gutin. Pare o rută mai bună. În plus, nu apare niciun filtru de poliție. Când ajungi în vârf, iubita ta se uite la comentariile de la postarea cu accidentul din Șișești și vede că toată lumea este bine, iar rănile sunt superficiale. Ce bine când se termină cu bine! Poți să-ți continui călătoria liniștit.
Să folosești grupul Radare Maramureș a devenit o obișnuință. Câteodată intri doar de curiozatate, alteori pentru că ai o nevoie serioasă. Unii au avut mașina lovită sau spartă și neavând indicii, au apelat la comunitatea de peste 37 000 de maramureșeni pentru a rezolva misterul. Alții au fost loviți pe trecere sau șicanați în trafic, așa că s-au adresat pe același grup. Din fericire, de cele mai multe ori, cineva a fost acolo și a oferit informații concludente. Totuși, în ciuda utilității lui, puțină lume știe care este povestea din spatele acestui grup sau motivele care l-au făcut pe Denis Covaci, creatorul și administratorul, să pună piatra de temelie.
Jurnalist: Denis, mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Înainte de toate, cred că ar fi interesant să aflăm cine ești și cine nu ești, respectiv ce te-a determinat să creezi grupul Radare Maramureș?
Răspuns: Am înțeles unde bateți (n. râde). „Cine sunt?” este una dintre întrebările fundamentale ale filosofiei. Eu voi încerca, totuși, să răspund. Sunt un tânăr care a împlinit recent 26 de ani. Lucrez ca toată lumea. Nimic deosebit. Am absolvit programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. În timpul acestei perioade, am studiat prin prisma unei burse Erasmus, timp de un semestru, la Institutul de Relații Internaționale din cadrul Universității Varșovia din Polonia. Am urmat programul de masterat Guvernanță Europeană la aceeași universitate din România, ca mai apoi să merg cu o altă bursă Erasmus în Germania la Facultatea de Arte din cadrul Universității Passau. Datorită rezultatelor educaționale foarte bune am avut șansa să încep studiile doctorale în domeniul Filosofiei Politice prin tema „Discursul public și noua paradigmă a corectitudinii politice”. Nu sunt… nu sunt polițist. Mulți dintre cei cu care am comunicat prin prisma grupului Radare Maramureș au prezumat că aș fi polițist. Nu sunt, cu toate că, știu o mulțime de articole din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice asemenea unui organ al Poliției Române. Nu sunt avocat, deși am redactat, pentru apropiați, zeci de plângeri împotriva Proceselor Verbale încheiate pentru contravenții rutiere. În rest, din câte îmi aduc aminte, factorul determinat al creării grupului a fost nevoia de a ajung ieftin, repede și în siguranță la Cluj, orașul studenției.
Jurnalist: Ieftin, repede și în siguranță? La ce te referi?
Răspuns: Da! Ca student nu dispui de un buget prea mare, iar chiria, viața la Cluj, cărțile, printarea cursurilor, toate sunt considerabil mai scumpe. Ca urmare, mulți ne strângeam câte patru și mergeam cu o mașină pentru a crește confortul, pe care îl puteam avea într-un autocar, și a scădea cheltuieliile, împărțind prețul combustibilului la numărul pasagerilor. Pentru că dispuneam de o mașină, eram pus de multe ori în rolul de șofer. Așa că îmi doream să nu iau amenzi, deci să am o călătorie ieftină, să ajung repede, să nu petrec 3-4 ore pe drum, și să ajung în siguranță, adică să nu fiu implicat în accidente rutiere. Distanța dintre a avea și a rămâne fără permis, respecitv dintre a lua și a nu lua o amendă era foarte mică. Ca urmare, pentru că mulți cunoscuți mergeam în aceeași zi, dar la intervale diferite, ne sunam și ne anunțam că în Satulung a fost radar la ora X, că în Valea Chioarului a fost accident la ora Y, iar că pe Mesteacăn a fost polei. Așa, asemeni unei rețele, distribuiam informațiile într-un timp scurt. Problema era când nu mergea nimeni înaintea mea, pentru că trebuia să experimentez toate lucrurile pe piele mea. Doi ani m-am tot gândit cum să mărim grupul de persoane și să păstrăm informațiile despre un eveniment o perioadă mai lungă, introducându-i pe toți într-un site sau într-o aplicație, pentru ca în final, în 2015, să fac grupul de pe Facebook. În cele din urmă, am împlinit o nevoie printr-o soluție relativ simplă. De obicei, cele mai grele probleme au soluții destul de simple.
Jurnalist: Crezi că grupul și-a atins scopul?
Răspuns: Eu spun că l-a depășit. Am pornit de la 400 de persoane, cunoscuți de vârsta mea din Baia Mare, la peste 37 000 de oameni, din diferite medii, de diferite vârste, din diferite localități din județ. Dacă la început apăreau doar radare și controale RAR sau ISCTR, cu timpul au început să se posteze accidente cu părăsirea locului, tamponări, imagini cu diferite fenomene naturale (furtuni, grindină, ninsori). Fiind un grup atât de dinamic și de mare, orice informație putea fi importantă pentru cel puțin unul dintre membri. Practic, acest grup a ușurat viața membrilor săi. Dacă te trezeai dimineața cu mașina tamponată și nu aveai niciun indiciu despre făptuitor, mai aveai o șansă întrebând în această comunitate.
Jurnalist: Cum ai caracteriza relația grupului cu IPJ Maramureș?
Răspuns: La nivel personal, relația mea cu diferite persoane din Poliție este una bună. Instituțional însă, pentru ca răspunsul să sune bine, aș putea spune că este o relație civilizată, dar, din păcate, dacă vreți adevărul, este una inexistentă. Singurul moment în care polițiștii iau în considerare informațiile postate sau se autosesizează ca urmare a unei spețe apărute pe grup, este după ce presa transformă subiectul într-o știre și cere detalii purtătorului de cuvânt. În rest, suntem tratați cu multă liniște și cu puțină transparență.
Jurnalist: O mică picanterie. Ce s-a întâmplat cu băiatul cu Porsche-ul de pe Radare Maramureș? Se pare că toată lumea îl cunoaște.
Răspuns: Nu voi intra în sfera cancanurilor. Adrian Hidigan, căci despre el este vorba, este o persoană cu care personal mă înțeleg foarte bine. La nivel de grup, el a avut o activitate impresionantă (peste 100 de postări) în ultimii ani. Pentru că în unele poze se vedea și bordul mașinii lui, multe persoane au început să ia în derâdere informațiile postate, care erau într-adevăr bune, și, astfel, Adrian a preferat să nu mai posteze. Sper că va reveni, pentru că el acoperea foarte bine zona Cicărlău, Bușag, Tăuții Magherăuș.
Jurnalist: O întrebare de final se referă la planurile tale de viitor, la ce te gândești, ce îți dorești să realizezi pe termen scurt și pe termen mediu.
Răspuns: Planurile sunt făcute pentru a etapiza realizarea unor visuri. Consider că dacă visurile nu sunt greu de atins, acestea nu mai sunt visuri. Pe viitor mi-aș dori să creștem împreună ca o comunitate de oameni frumoși, așa cum se știe în toată țara și în toată lumea, de altfel, că sunt maramureșenii. Consider că prin grupul de Facebook despre care am vorbit până acum s-a creat o comunitate, ce-i drept nișată, dar mi-ar plăcea să putem extinde bunele practici de aici la nivelul întregii comunități locale. În continuare, voi studia, voi munci și mă voi implica cât de mult voi putea pentru a rezolva problemele prietenilor, vecinilor, cunoștințelor sau a oricărei persoane care va înțelege să apeleze la mine. Sunt un individ ambițios și aș vrea să las deschis acest răspuns pentru a nu-mi autolimita implicarea efectivă din viitor.
ZiarMM
