Interviu de weekend cu Stefan Caraman: ”Scrisori catre Rita” sau blogul devenit poveste…

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

De curand, in cadrul Festivalului de teatru ”Atelier” desfasurat in Baia Mare, unul dintre cei mai originali scriitori ai momentului, Stefan Caraman, zis si Kaos Moon, si-a lansat cel mai nou volum de proza, ”Scrisori catre Rita”.

Cu o scriitura autentica, menita de a revolutiona actul povestirii si fiind rezultatul blogului personal, cartea reprezinta o provocare. Te face sa te indragostesti pur si simplu de autor si sa-l urasti in acelasi timp pentru franchetea sa.

Te seduce pur si simplu, fara scapare. Ne demonstreaza ca in zilele noastre cultura se poate impleti foarte bine cu tehnologia atunci cand vine vorba de exprimarea unor idei sau de placerea simpla de a povesti.

Iuliana Komornyik: Realizati o scurta autoprezentare a omului si a artistului (scriitorului) Stefan Caraman.

Stefan Caraman: Sunt intotdeauna altul decat ai crede ca sunt…

Reporter: Care a fost scopul acestei carti sau motivatia ei? Care sunt atuurile ei?

Stefan Caraman: Am scris cartea pentru ca mi-a placut s-o scriu si imi place s-o impart cu cei care intr-adevar vor s-o citeasca, scotand din buzunar bani si cumparand-o. Atuul unei carti – sau unul dintre ele – e acela ca e suficient de buna cat sa se vanda. “Scrisori catre Rita”, desi e scumpa, se vinde.

Reporter: De ce acest titlu, ”Scrisori catre Rita”?

Stefan Caraman: Am scris cartea prin intermediul unui blog : KAOS MOON – Close To The Edge. Semnificatia implica in parti egale pasiunea mea pentru muzica progresiva (si a trupei YES in special) si liniile existentiale ale personajului principal: Nic Labis. Undeva pe la jumatatea anului in care scriam la blog, a aparut o fata care a comentat acolo. Avea la randul ei un blog din ale carui randuri reiesea un talent deosebit. Se autointitula Rita. Mi-a placut atat de mult personajul, incat l-am adoptat. Iar tot ce scriam eu s-a transformat intr-un sir de scrisori catre Rita. Nu stiu cine este persoana in realitate si nu m-a interesat niciodata – atat era de frumoasa.

Reporter: Exista in carte o anume preferinta a autorului pentru personajul feminin?

Stefan Caraman: In carte este vorba numai de preferinta autorului pentru personajul feminin. Sau pentru personajele feminine. In toate modurile posibile.

Reporter: Este el mai aproape de sufletul sexului frumos in acest fel?

Stefan Caraman: Nu cred in sexe frumoase. Si nu cred nici in suflete frumoase, pentru ca nu sunt – sunt doar suflete problematice. Unora le plac, altora nu.

Reporter: Sau din contra, lumea din roman este vazuta printr-o perspectiva masculina?

Stefan Caraman: Lumea din roman este vazuta din perspectiva celui care povesteste. Cei care povestesc sunt tributari sexului pe care il poarta. Inevitabil. Dar este o problema secundara. Daca nu tertiara.

Reporter: Care este mesajul in jurul caruia se invarte cartea? Ce ati dorit sa transmiteti prin aceasta carte cititorului?

Stefan Caraman: Personajul principal este cel care as fi vrut sa fiu fara sa fiu vreodata. Il cheama Nic Labis. Nic Labis are cateva mesaje simple de transmis : Cred in Dumnezeu pentru ca sunt slab. N-am un sens in viata pentru ca nu-mi trebuie. Ma iubeste femeia, asadar nu are niciun rost s-o iubesc si eu pe ea. Iar daca o iubesc eu, din nou, ajunge. COCA COLA. Nicaieri nu-i mai bine sa fii exilat decat acasa. Daca nu povestesc, mor. Asta am dorit sa transmit cititorului – ca Nic e de fapt el…

Reporter: Este cartea adresata unui anumit tip de public?

Stefan Caraman: Cartea asta, ca si tot ce am scris pana acum, este o invitatie la o bere, atat. Stam la o terasa, relaxati, bem o bericica rece, tu stai rezemat de scaunul ala incomod, iar eu iti povestesc despre Nic, despre Rita, despre Angel, despre Ada, Catalina, Gratzi, Monica, Mioara, doamna Neli, doamna Ciutacu, Oana, Olimpia, Cora… tu te miri (“moama cate au fost”), eu inclin din cap enigmatic si putin afectat, mai sorbim din berea aia… la final, ne ridicam putin ametiti de alcool si de poveste, ne luam de dupa gat si mergem spre casa fredonand incet, cat sa nu deranjam pe nimeni, versuri ale unor cantece uitate. Asta este cartea mea – o poveste pentru oamenii care beau bere…

Reporter: Cum a fost cartea receptata pana acum in tara?

Stefan Caraman: Daca te referi la cronici, n-a comentat-o inca nimeni. Oricum, a aparut de prea putina vreme ca sa poata genera tipul asta de feedback. A aparut de abia doua luni. Daca te referi la vanzari, da, se vinde foarte bine. Primesc extrem de putine raspunsuri negative, observ ca place, observ ca in general cei care o cumpara o si citesc si, in plus, observ ca nu se lovesc de bariera limbajului extrem de liber cu care Nic le povesteste. Uneori imi vine sa ii caut, pe fiecare in parte, si sa le mulțumesc. Ca au stat la masa cu mine si berea nu li s-a parut nici prea calda, nici prea lunga. Imi vine sa ii mai cinstesc cu un rand…

Reporter: De unde a inceput ideea acestei carti sau care e geneza ei, scanteia prin care a luat viata?

Stefan Caraman: In general cred ca povestile ies singure, atunci cand simt ele ca trebuie sa iasa. Noi le asiguram, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama, doar oportunitatea, hrana. Povestea lui Nic Labis a trebuit sa se nasca acum. Si a iesit firesc, fara chinuri, fara stres, fara nevroze.

Reporter: Volumul este rezultatul insemnarilor de pe blog.

Stefan Caraman: Volumul este chiar intregul blog. Am scris la el timp de exact un an de zile, zi de zi (dar zi de zi, fie ca nu aveam chef, fie ca nu aveam timp, fie ca am fost bolnav, trist sau ca aveam si altceva de facut). A fost un act teribil de disciplina pe care altfel nu mi-l recunosc dar de care sunt mandru.

Reporter: Cat e amuzament si cat durere in aceasta carte?

Stefan Caraman: Revenind la actul de a povesti, daca esti prea amuzant esti previzibil, daca esti prea tragic, sperii. Calitatea unei povesti nu sta doar in intriga ei, in caracterele care o compun, ci sta si in calitatea povestitorului de a o depana…Ai in mana dreapta amuzamentul si in stanga tragismul… ce trebuie sa faci altceva decat sa le arunci in sus si sa le invarti.

Reporter: Daca ”Scrisori catre Rita” ar fi ecranizata, ce fel de muzica i s-ar potrivi cel mai bine ca si coloana sonora pentru a intra cat mai profund in atmosfera cartii?

Stefan Caraman: Toate piesele pe care le amintesc in carte. O gramada. Hai sa lasam celor care vor citi cartea placerea de a gasi intre paginile ei raspunsul la intrebare.

Iulia KOMORNYIK

Reclame home 1
Data curenta: ’20/07/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *