Iohannis, despre bugetul multianual al UE: Ambitia mea e sa primim bani suficienti pentru coeziune si agricultura

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, inainte de reuniunea extraordinara a Consiliului European, ca doreste ca Romania sa primeasca bani suficienti pentru coeziune si agricultura in viitorul buget multianual al UE, informeaza AGERPRES.

“Este o negociere pe un buget unde fiecare incearca sa-si maximizeze sansele. Ambitia mea este sa primim bani suficienti pentru coeziune, sa primim bani suficienti pentru agricultura si sa avem un buget per total mai mare decat cel din perioada bugetara anterioara”, a spus Iohannis, inainte de participarea la reuniunea extraordinara a Consiliului European, in care se discuta cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027.

El a aratat ca Romania va folosi foarte multe argumente pentru acest obiectiv.

“Vom utiliza foarte multe argumente. Sunt, evident, argumente care tin de repartizarea banilor, argumente care tin de contributie, argumente care tin de dezvoltare, dar si argumente cum sunt ale noastre, care tin de politicile traditionale si asa mai departe. Toate acestea vor face parte din negociere”, a mentionat Iohannis.

Seful statului a reiterat ca pentru Romania este extrem de importanta finantarea consistenta pe Politica de Coeziune si Politica Agricola Comuna. El a aratat ca se asteapta ca discutiile din Consiliu sa fie complicate in contextul in care exista pozitii diferite cu privire la bugetul multianual al UE.

“In general, opiniile sunt destul de rezervate. Cei care dau mai mult decat primesc sunt de parere ca se da prea mult, cei care primesc mai mult, cum suntem noi, suntem de parere ca primim prea putin, iar pentru noi este extrem de important sa avem o finantare consistenta pe politica de coeziune si pe agricultura, dar si pe noi ne intereseaza sa avem finantate si programele noi in ghilimele moderne – digitalizare, inteligenta artificiala, cercetare, mobilitatea studentilor si asa mai departe.

Un rol important in toata discutia o va juca pregatirea pentru masuri pe clima, pentru asa-numitul Green Deal. Pozitiile sunt foarte diferite, abordarile initiale sunt destul de dure la majoritatea participantilor si ma astept la discutii foarte complicate astazi”, a spus Iohannis.

Seful statului s-a declarat sceptic cu privire la ajungerea la o solutie referitoare la bugetul multianual in aceste zile.

“Imi permit sa fiu sceptic in aceasta privinta. Sansele de reusita le evaluez undeva la 50-50”, a adaugat el.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1