Iohannis: Guvernul trebuie sa se preocupe mai intens de absorbtia fondurilor europene

PNL

Presedintele Klaus Iohannis a atentionat, marti, Guvernul sa se preocupe mai intens de absorbtia fondurilor europene, informeaza AGERPRES.

“Atentionarea mea vine in urmatorul sens: Guvernul trebuie sa se preocupe mai intens, mai mult de aceasta chestiune. Sunt bani de care putem sa beneficiem, bani care trebuie folositi pentru dezvoltarea Romaniei. Ar fi pacat sa nu folosim acesti bani care au fost alocati Romaniei pentru dezvoltare”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a precizat ca Romania dispune, teoretic, pentru perioada de finantare 2014-2020, de fonduri europene in valoare de 31,3 miliarde de euro, iar din acesti bani pana in prezent au fost folositi 4,9 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 15,8%.


“Perioadele de finantare sunt construite pe perioade de cate sapte ani. Acum ne aflam in perioada de finantare 2014-2020. Am trecut de jumatate si din 31 de miliarde pana acum nu am folosit nici macar 5”, a spus Iohannis.

El a mentionat ca acestea sunt date oficiale aflate pe site-urile Comisiei Europene si ale Guvernului.

“In dorinta de a prezenta o informare exacta am cautat cele mai noi date atat de pe site-urile Guvernului, cat si ale Comisiei Europene. Ultima postare care a fost gasita pe vreun site al Guvernului Romaniei este din 2 februarie. Acum suntem aproape la jumatatea anului. Nu stiu de ce Guvernul nu publica date la zi. Unii vor crede ca poate se ascunde ceva, alti vor crede ca poate au avut alta treaba decat sa informeze”, a afirmat seful statului, subliniind ca datele de pe site-ul Comisiei Europene sunt la zi.

El a explicat ca fondurile europene se compun din doua categorii mari: fondurile de coeziune, care sunt folosite pentru dezvoltare, fondurile care sunt folosite pentru a cofinanta agricultura si alte fonduri mai mici.

In ceea ce priveste fondurile de coeziune, presedintele Iohannis a mentionat ca Romania poate folosi aproximativ 23 de miliarde de euro din cele 31 de miliarde de euro, iar aproximativ 8% sunt pentru politica agricola comuna si sume mai mici pentru alte fonduri.

El a aratat ca fondurile pentru coeziune “nu sunt bani pe care ne obliga cineva sa-i folosim intr-un anume fel, ci sunt bani care pot fi folositi pentru a dezvolta Romania”. Iohannis a precizat ca acesti bani pot fi folositi, de exemplu, pentru constructia de autostrazi, de spitale si a unor retele de apa.

“Depinde de noi, mai exact de cei care concep proiecte cum folosim acesti bani si cum punem proiectele in opera, Din 23 de miliarde de euro cat putem sa folosim pentru dezvoltarea Romaniei, pentru autostrazi, spitale, retele de apa si multe altele noi pana acum am folosit 2,2 miliarde de euro (…) nici macar o zecime si suntem dincolo de jumatatea perioadei bugetate”, a subliniat seful statului.

Presedintele Iohannis a aratat ca rata de contractare, respectiv proiectele depuse si acceptate care pot intra la finantare, este de 40% din banii alocati Romaniei.

“Nici macar pentru jumatate din 23 de miliarde nu avem proiecte depuse. E foarte tarziu. Aceste proiecte trebuie elaborate cu sprijinul ministerelor, agentiilor”, a spus seful statului.

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1