Iohannis, in urma consultarilor cu premierul: E obligatoriu ca politica externa sa se faca numai in interesul Romaniei

Presedintele Klaus Iohannis a avut consultari marti cu premierul Viorica Dancila, context in care a subliniat ca este obligatoriu ca politica externa a Romaniei sa se faca numai in interesul tarii si ca este necesar ca tensiunile interne sa inceteze imediat, solicitand cooperare institutionala loiala si corecta, informeaza AGERPRES.

“In cadrul discutiilor, presedintele Klaus Iohannis a subliniat ca este obligatoriu ca politica externa a Romaniei sa se faca numai in interesul Romaniei si ca este necesar ca tensiunile interne pe teme de politica externa sa inceteze imediat, pentru ca tara noastra sa ramana un actor credibil in relatia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene si al NATO, precum si in cadrul celorlalte parteneriate strategice in care tara noastra este angajata”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Seful statului a atras atentia ca “politica externa a Romaniei trebuie caracterizata de constanta si predictibilitate, avand cateva linii rosii de la care decidentii politici nu s-au abatut niciodata, indiferent de culoarea lor politica”.

“Schimbarea pozitiei echilibrate si echidistante pe care Romania a avut-o pana acum nu ar face decat sa produca ingrijorare si neliniste”, a indicat Iohannis, potrivit sursei citate.

In acest sens, el a solicitat cooperare institutionala loiala si corecta, in conformitate cu cadrul legal si constitutional in vigoare, subliniind ca aceasta este conduita care trebuie sa ghideze toate actiunile Guvernului, in interesul national.

Potrivit Administratiei Prezidentiale, prim-ministrul Viorica Dancila, vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale Romaniei, Ana Birchall, si ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, prezenti la consultari, au exprimat, la randul lor, opinia ca este nevoie de o abordare institutionala loiala in ceea ce priveste politica externa a Romaniei.

Presedintele Iohannis a evidentiat, totodata, ca deciziile majore de politica externa ale tarii noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra sigurantei nationale si a cetatenilor romani trebuie luate intotdeauna cu responsabilitate si discernamant.

Consultarile de la Palatul Cotroceni s-au desfasurat in urma invitatiei adresate sefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care tin de politica externa a tarii noastre, inclusiv pe tema relocarii Ambasadei Romaniei din Statul Israel.

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *