Iohannis: Romania trebuie sa-si consolideze credibilitatea strategica

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

iohannis1Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la ceremonia de deschidere a Programului International “Securitate in regiunea Marii Negre. Provocari comune, viitor sustenabil”, ca Romania “trebuie sa-si consolideze credibilitatea strategica”, scrie Agerpres.

“Consolidarea profilului Romaniei in NATO si UE reprezinta o prioritate, o linie de conduita specifica bunei guvernari, care raspunde asteptarilor cetatenilor nostri. Intr-o zona caracterizata de coliziunea intereselor strategice si intr-o perioada marcata de modificari geopolitice rapide, Romania trebuie sa-si consolideze credibilitatea strategica”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit alocutiunii difuzate de Administratia Prezidentiala.

Seful statului a apreciat contextul geopolitic actual ca fiind “unul complex”, caracterizat de transformari globale si provocari.

“Intr-un asemenea context, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana sunt esentiale pentru Romania. Ele reprezinta coordonatele fundamentale ale politicii externe si de securitate ale Romaniei”, a aratat presedintele Klaus Iohannis.

El a indicat faptul ca Marea Neagra este un spatiu “atat de convergenta, cat si de coliziune” a intereselor tarilor riverane, dar si a diversilor actori internationali.

“Evolutia geopolitica si de securitate in zona Marii Negre, pozitia geografica a regiunii, riscurile si amenintarile la adresa stabilitatii in zona sunt aspecte care atrag tot mai mult interesul comunitatii internationale. La acestea se adauga si elementele ce tin de cooperarea politica, economica si militara. Situarea regiunii la frontierele NATO si UE, dar si ale Orientului Mijlociu, existenta unor conflicte deschise sau inghetate, criminalitatea transfrontaliera, deficitele democratice si prezenta unor importante resurse energetice sporesc valoarea strategica a zonei Marii Negre”, a apreciat, in alocutiunea sa, seful statului.

El a punctat ca aceasta regiune, interfata cu Asia Centrala, Orientul Mijlociu si Marea Mediterana, este “un mediu de securitate complex si eterogen”. Presedintele Iohannis a amintit ca statele din Regiunea Extinsa a Marii Negre au incercat sa gaseasca “forme eficiente de colaborare”, referindu-se in context la structurile de cooperare institutionalizata, cum ar fi Organizatia de Cooperare Economica la Marea Neagra, dar si la structuri non-institutionalizate, precum Procesul de Cooperare Sud-Est European sau la initiative precum Euroregiunea Marii Negre sau Sinergia Marii Negre.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2