Ionel Bogdan: ”Au început lucrările de asfaltare pe DJ 184A, Coltău – Arieșu de Pădure

Miercuri, 20 octombrie, au demarat lucrările de asfaltare pe DJ 184A, Coltău – Arieșu de Pădure. Acestea vor fi gata până în nouă zile lucrătoare, astfel că 3 kilometri vor fi modernizați la final.

”Drumul de legătură dintre localitățile Coltău și Arieșu de Pădure va fi reabilitat și modernizat. Astăzi au început lucrările de asfaltare pe acest tronson de drum și lucrările de reabilitare la ambele capete de drum, respectiv în Coltău și Arieșu de Pădure.

Lucrările de asfaltare vor fi finalizate în aproximativ nouă zile lucrătoare, iar în final vom avea în total 3 kilometri de drum modernizat.

Prin realizarea acestor lucrări, îmbunătățim condițiile de circulație atât pentru locuitorii zonei, cât și pentru participanții la trafic care tranzitează acest tronson de drum”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu