Ionel Bogdan: „Ceea am facut noi in trei luni de zile, Guvernul PSD nu a reusit sa faca in trei ani”

Presedintele PNL Maramures, care ocupa si functia de secretar de stat, Ionel Bogdan, sustine ca social-democratii nu au reusit sa faca in trei ani cat au fost la guvernare ceea ce au reusit liberalii in trei luni.

Liderul liberal considera ca alegerile anticipate reprezinta cea mai buna solutie pentru viitorul tarii.

„Demiterea Guvernului Orban de catre aceasta majoritate, despre care noi am spus tot timpul ca este una toxica, a demonstrat inca o data ca alegerile anticipate reprezinta cea mai buna solutie pentru viitorul Romaniei si cand spun cea mai buna solutie, nu cred ca este doar opinia mea sau a colegilor mei, ci este inclusiv opinia majoritatii romanilor din tara, pentru ca la tot ce am asistat in ultimii ani de zile, nu a fost decat un joc politicianist ieftin, orientat nu spre interesul cetatenilor, ci spre interesul obscur al pesedistilor.

Guvernul Orban a cazut in picioare, pentru ca ceea am facut noi in trei luni de zile, Guvernul PSD nu a reusit sa faca in trei ani. Am avut curajul sa ne asumam raspunderea pe alegerea primarilor in doua tururi, un punct foarte important in programul nostru politic, pe care il spunem de ani de zile si cu care sigur ca pesedistii nu au fost de acord.

Practic, ceea ce am dorit noi a fost sa deschidem, sa largim democratia, sa dam posibilitatea cetatenilor sa isi voteze intr-o majoritate covarsitoare viitorul reprezentant al comunitatii locale. Primarul este foarte important intr-o comunitate locala, primarul rezolva 80%-90% din problemele cu care se confrunta cetatenii in viata de zi de zi”, a spus Ionel Bogdan, intr-o conferinta de presa.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu