Ionel Bogdan: ”Gabriel Zetea își face campanie electorală în mod josnic, încercând să speculeze suferința oamenilor afectați de inundații”

home camp2
home camp2
home camp2

Gabriel Zetea își face campanie electorală în mod josnic, încercând să speculeze suferința oamenilor afectați de inundații, pe care îi minte cu nerușinare. Mai mult, el lasă impresia că guvernul PNL se comportă la fel de iresponsabil ca guvernele PSD.

Județul Maramureș va primi în această săptămâna peste 23 de milioane de lei pentru acoperirea pagubelor provocate de primul val de inundații. Este una dintre cele mai mari sume alocate unui județ. Dacă se preocupa mai mult de problemele oamenilor și mai puțin de campania electorală, Gabriel Zetea ar fi aflat că documentele pentru județul Maramureș, împreună cu documentele pentru alte nouă județe se află în lucru la Ministerul Dezvoltării și ajutoarele urmează să fie adoptate săptămâna aceasta, în ședința de guvern.

Iar dacă îi păsa cu adevărat de maramureșenii afectați de inundații, avea grijă ca primăriile să trimită listele cu familiile ale căror locuințe au fost afectate, pentru a primi ajutoarele financiare oferite de guvern prin intermediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială. Până în prezent doar trei primării au trimis documentele, iar oamenii au primit deja banii oferiți de guvern.
Pe Gabriel Zetea nu îl interesează să îi ajute pe oameni, vrea doar să își facă o campanie ieftină pe suferința oamenilor.

Îi asigur pe toți maramureșenii că nu s-a pus vreodată problema ca Guvernul PNL să închidă ochii la probleme reale ale oamenilor, iar eu voi fi mereu partenerul maramureșenilor care știu ce înseamnă munca și respectul. Consider că suferința și necazurile oamenilor nu trebuie speculate electoral și că trebuie să facem un efort colectiv pentru a-i ajuta pe toți cei care au nevoie de o mână de ajutor în urma inundațiilor care au lovit județul nostru.

Așa că, domnule Zetea, fiți amabil și lăsați-ne cu minciunile cu care încercați să amăgiți oamenii!

Ionel Bogdan
Președinte PNL Maramureș și secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *