Ionel Bogdan: ”Îmi doresc să realizăm cât mai multe piețe tradiționale la nivelul județului Maramureș”

Aleșii județeni s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară de îndată pentru a vota o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului Maramureș.

Astfel, au fost adoptate acordurile de parteneriat cu primăriile Ariniș și Lăpuș în vederea realizării obiectivelor de investiții ”Piață tradițională în localitatea Ariniș” și ”Piață tradițională în localitatea Lăpuș”.

Realizarea unor piețe tradiționale, precum și modernizarea la standarde a celor existente, în toate cele patru țări ale Maramureșului va conduce la sprijinirea producătorilor locali pentru vânzarea directă a produselor pe care le obțin prin munca lor în gospodăriile și fermele proprii, transmite Consiliul Județean.

Totodată, piețele tradiționale vor contribui la promovarea produselor tradiționale autentice locale de calitate și la organizarea de evenimente cu specific tradițional.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a vorbit despre importanța amenajării de piețe tradiționale: ”Îmi doresc să realizăm cât mai multe piețe tradiționale la nivelul județului Maramureș și, totodată, să le reabilităm și să le modernizăm pe cele deja existente, care, din păcate, nu sunt la standardele necesare pentru buna desfășurare a activităților specifice piețelor tradiționale.

În Maramureș avem oameni harnici, gospodari care obțin în fermele și gospodăriile proprii produse tradiționale autentice, de calitate. Aceste produse sunt tot mai căutate în ultima perioadă, deoarece oamenii își doresc să consume produse sănătoase, cât mai naturale.

Astfel, prin amenajarea de piețe tradiționale venim în sprijinul micilor producători locali, care își vor putea vinde produsele mai ușor, facilităm accesul cetățenilor și turiștilor la produse tradiționale locale și, nu în ultimul rând, promovăm produsele și tradițiile autentice maramureșene.”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu