Ionel Bogdan, secretar de stat: “Vom restructura Guvernul”

PNL

Numit recent pe functia de secretar de stat in Cancerlaria primului-ministru, Ionel Bogdan (presedintele PNL Maramures) a afirmat ca in momentul de fata Guvernul este supradimensionat si ca acesta va fi restructurat.

“Atributiile care imi revin sunt pe proiecte strategice ale Guvernului, iar in acest moment realizez o ampla analiza la nivelul ministerelor si, sigur, la nivelul celorlalte departamente care de-a lungul timpului au fost creonate in diversele guverne care s-au perindat in ultimii ani.

De exemplu, acum proiectele strategice au fost trecute la Comisia de prognoza, care are un singur angajat pe acest subiect si o firma de avocatura angajata. Practic vom muta acest departament inapoi in Cancelaria primului-ministru si, sigur, vom restructura Guvernul, pentru ca asa cum ne-am angajat si ne tinem de cuvant, Guvernul, astazi, este supradimensionat. Si ministerele si aparatul efectiv al Guvernului din Piata Victoriei.

Vorbim nu doar ca este supradimensionat, ci de faptul ca este nefunctional si noi vrem sa le facem sa functioneze cum trebuie. Pe departamentele pe care le voi coordona sunt un numar destul de mare de angajati, unii contractuali, altii detasati, care cum, e o harababura totala”, a spus Ionel Bogdan, intr-o conferinta de presa.

Liderul liberal a mai vorbit si despre proiectele strategice, dar si despre faptul ca noul Guvern vrea sa aduca in tara mai multe investitii straine.

“Proiectele strategice sunt, practic, cele mai importante, pentru ca noi ne dorim sa aducem in Romania pe langa fondurile europene si foarte multi bani privati, foarte multe investitii straine, care pot sa fie chiar mult mai multi bani decat fondurile europene.

Sunt proiecte strategice cum sunt autostrazile, sunt proiecte strategice cum sunt reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sunt proiecte strategice exploatarile de gaze din Marea Neagra, sunt foarte multe proiecte strategice pe care acum facem o analiza si incepem deja discutiile pentru viitor”, a mai mentionat Ionel Bogdan.

Vlad HERMAN

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1