Ionel Bogdan: Sprijinim cu măsuri active economia și angajații afectați de pandemia de COVID-19

Guvernul a adoptat primele măsuri active pentru susținerea economiei și a angajaților care au fost afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Aceste măsuri vizează acordarea a 41,5 % din salariul de bază la revenirea din șomaj tehnic și sprijin pentru angajarea persoanelor de peste 50 de ani, tinerilor și a cetățenilor români reveniți în țară după pierderea locurilor de muncă din străinătate.

Astfel, Executivul a stabilit că angajații care au beneficiat de șomaj tehnic în contextul pandemiei de COVID-19 și cărora le sunt păstrate locurile de muncă ulterior reluării activității de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de lege.

Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligația de a menţine angajații până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri.

Guvernul a decis, de asemenea, să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani care au rămas fără loc de muncă în perioada stării de urgență sau de alertă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

De aceeași facilitate vor beneficia și angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârșitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani. Aceeași măsură se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români întoși din străinătate, care au rămas fără locuri de muncă.

Angajatorii vor fi obligați să mențină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului susține că:,, Prin adoptarea acestor măsuri active, sprijinim economia și angajații afectați de pandemia de COVID-19. De asemenea, vizăm consolidarea pieții muncii, concomitent cu prevenirea creșterii ratei șomajului la nivel național și asigurarea unei surse stabile de venit salariaților. Avem grijă de angajați, de economie și ne dorim ca aceste măsuri, alături de celelalte care sprijină activitatea IMM-urilor, să ducă în scurt timp la creștere economică și la o viață normală pentru români.”

În cele două luni de stare de urgență, măsurile adoptate în beneficiul angajaților și angajatorilor au avut un impact direct asupra a circa 1.200.000 angajați care au beneficiat de indemnizația de șomaj tehnic.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1