Ipocrizie, instinct primar: Numele tau e arest la domiciliu

2Intr-o noua “descindere” in presa locala (daca prin “locala” se intelege stricto sensu, de la locul de ispasire a masurii preventive – sufrageria Luceafarului) ipocritul arestat care a bagat orasul pana in gat in datorii dar, vorba aia, a pus atatea panselute cat numai Negoita din Bucuresti il intrece, a afirmat ca proasta gestionare a “calamitatii” celor 25 de cm de zapada, a fost cauzata de incompetenta executivului primariei condus de 4 oameni (nu spunem cine) care vor raul orasului.

Desigur, Primarul – Solutie vine si cu o varianta de salvare – reorganizarea organigramei Primariei. Ce nu ne spune primarul arestat este faptul ca in mandatul sau de numai 5 ani la conducerea Primariei, din ordinele sale, organigrama Primariei s-a modificat de 8 ori. Astfel, in acesti 5 ani, jucandu-se precum un copil rasgaiat cu piesele de sah, a modificat organigrama de cate ori a vrut. Doar el era Regele!

Cand a fost ales prima data primar in anul 2011, Maria Sa a avut o armata de pioni aprobata prin HCL 134 din 27.04.2011. Una din primele masuri luate de proaspatul incoronat, a fost reorganizarea aparatului de specialitate, initiind adoptarea HCL 208 din 14.07.2011.

Asadar, dupa numai 2 luni, pentru eficientizarea activitatii primariei, s-a schimbat organigrama. Rege nou, management nou, organigrama noua. Dar, noua organigrama s-a dovedit a fi in disonanta cu planurile de dezvoltare multi laterala si plenipotentiara astfel ca, in luna martie din 2012, primarul schimba din nou organigrama Primariei, prin HCL 95/2012. Din cauza eficientei scazute sau, dimpotriva, din necesitatea de a tine pasul cu viteza cu care se desfasura noua revolutie culturala a orasului, organigrama sufera o noua modificare in luna iulie, prin HCL 246/19.07.2012.

Aceasta noua organigrama, dand dovada de o deosebita eficienta, a rezistat mai mult de un an, mai exact 1 an si 7 zile, pana cand a fost schimbata prin 275/26.07.2013. Nu acelasi lucru il putem spune despre aceasta din urma, care a rezistat decat (sic!) 4 luni, cand a fost adoptata o noua organigrama prin HCL 409/29.11.2013. Probabil ca aceasta din urma configuratie era updatata si adaptata pentru a face fata rigorilor iernii.

Trece iarna, vine vara si, precum schimbam sosetele groase de iarna cu cele mai subtiri, schimbam din nou organigrama, in cadrul unei sedinte extraordinare, prin HCL 156/13.05.2014. Intempestivitatea acestei extraordinare hotarari, se poate explica doar prin faptul ca fiind surprinsi de vara timpurie, au schimbat organigrama de iarna cu cea de vara, pentru a transpira mai putin, mai ales ca, inca din 2013, pe cerul Organigramei aparusera nori negri…

Probabil ca dezastrul gestionarii celor 5 zile in care a nins in iarna anului 2014, l-a determinat pe neobositul edil sa schimbe din nou pozitiile pe tabla de sah, facand din pioni nebuni si din cai pioni prin HCL 37/29.01.2015. CSF?! In lipsa de regina, regele se joaca cu pionii. NCSF! Dar, cum se intampla si la sah, unde nu poti transforma un Nebun in Rege, nici in viata reala nu se poate schimba Nebunul, pardon, primarul, asa ca schimbam din nou armata de pioni, prin HCL 318/30.06.2015.

Aceasta ultima organigrama, a rezistat pana in prezent. Remarcam faptul ca in iarna 2015, ultima configuratie a aparatului de specialitate a fost deosebit de eficienta. Poate pentru ca nu a mai nins. Sau, poate pentru ca era inca la conducere El, Rege dupa unii, Nebun dupa altii. Ori poate nu a apucat sa o schimbe, pentru ca cei ce vor raul orasului, acei men in black romani ce aresteaza fiintele extraterestre, i-au dat sah, demascand impostura. Pentru ca, nu-i asa, un Nebun nu poate fi Rege…

Asadar, rotatia cadrelor inventata de comunisti, este dusa la un nou nivel de Mult Iubitul Nostru Conducator. O singura dilema avem: desele modificari ale organigramei au avut drept scop eficientizarea activitatii Primariei,  ori sunt doar reflectia instabilitatii emotionale ale Nebunului-Rege? De fapt, raspunsul nici nu mai conteaza. Oricum, suntem facuti sah-mat.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

3 Comments

  1. baratki

    DNA-ul sa-si faca treaba pana la capat si sa ne scape odata pentru totdeauna de acest impostor…Bate orasul pasul pe loc din cauza unui grandoman si demagog care se crede buricul pamantului, il preocopa doar persoana sa si se tine in permanenta de intrigi si sicane… La groapa de gunoi a societati cu el… Acolo ii este locul… Ne-a prostit destul atatia ani…

    Reply
  2. Danny

    Un comentariu corect tsi realist.Cred ca baiamarenii si maramuresenii s-au saturat de mascarada acestei familii sustinuta de o coalite a rusinii si a manipularii de cea mai joasa speta .

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1