Aproximativ 63% din populatia islandeza se opune retragerii candidaturii tarii lor pentru aderarea la UE, potrivit unui sondaj de opinie publicat vineri in cotidianul Frettabladid, informeaza AFP citata de Agerpres.
Guvernul islandez a anuntat la 12 martie retragerea candidaturii, estimand ca ‘interesele Islandei sunt servite mai bine in afara UE’. Insa acest anunt este considerat ilegal de opozitie, pentru ca nici parlamentul, nici populatia nu au fost consultate.
Potrivit sondajului, 44% dintre persoanele intervievate se ‘opun complet’ demersului guvernului lor si 19% ‘mai degraba se opun’. In acelasi timp, 15% s-au declarat ‘total favorabili’ acestui demers, iar 9% ‘mai degraba favorabili’. De asemenea, 13% s-au abtinut sa dea un raspuns.
Duminica, 7.000 de islandezi au participat la o manifestatie de protest la Reykjavik, o mobilizare extrem de ridicata pentru tara.
Aleasa in 2013 pe baza unui program eurosceptic, coalitia de centru-dreapta nu a reusit niciodata sa adune o majoritate de deputati pentru a opri procesul de aderare, dat fiind ca unii dintre membrii sai doreau organizarea unui referendum pe aceasta tema.
Pentru cei mai multi dintre islandezi, ideea de a supune pescuitul unor cote impuse de Bruxelles este impopulara. Acest capitol al pescuitului nu a fost niciodata abordat in afara negocierilor dintre Reykjavik si Bruxelles, din iunie 2011 pana in ianuarie 2013.
Sondajul a fost realizat in perioada 18-19 martie, pe un esantion de 801 persoane. Islanda are o populatie de aproape 330.000 de locuitori.