ISU Maramures, anunt legat de Festivalul Castanelor

home camp2
home camp2
home camp2

In acest weekend, pompierii baimareni vor asigura masurile de prevenire a situatiilor de urgenta print intermediul unui echipaj care se va afla in spatele scenei, unde se vor desfasura concertele cu ocazia Festivalului Castanelor, se arata intr-un comunicat al ISU Maramures.

De asemenea, prin intermediul specialistilor din cadrul Inspectiei de Prevenire, pompierii vin in sprijinul cetatenilor cu masuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul manifestarilor cu public numeros.

Astfel, cetatenii, organizatorii si operatorii economici pe timpul manifestarilor trebuie sa respecte urmatoarele:

1. Sa nu aprinda ziare, hartii, brichete sau alte surse de foc deschis in apropierea materialelor combustibile (constructii, scaune, banci, corturi, haine, imbracaminte, etc.).

2. La aprinderea focurilor in spatii deschise, se va asigura supravegherea acestora pana la stingerea definitiva iar stingerea jarului se va face cu apa sau prin acoperirea cu pamant (depozitarea jarului de la gratarele de preparare a gustarilor calde in alte locuri decat cele special amenajate, este interzisa !).

3. La amplasarea surselor de caldura (resouri, radiatoare, etc) si la utilizarea focului deschis (pentru grill) se vor respecta distantele de siguranta fata de materialele combustibile (elemente de constructie ale standurilor, corturi, gardulete, ambalaje pentru produse, deseuri, etc.).

4. Personalul angajat va fi instruit corespunzator pentru a supraveghea si dupa caz sa fie in masura sa intervina in caz de necesitate cu mijloacele de prima interventie din dotare.

5. Echipamentele electrice trebuie sa fie executate in conformitate cu prevederile normativelor in vigoare (traseele de cabluri vor ocoli accesele pietonale si vor fi protejate impotriva solicitarilor mecanice).

6. La terminarea programului de lucru cu publicul, se vor deconecta aparatele / sistemele de incalzire, ventilare, climatizare locala, etc si se va intrerupe alimentarea cu energie electrica a celor a caror functionare nu este necesara.

7. Persoanele care utilizeaza butelii alimentate cu gaze petroliere lichefiate, trebuie sa asigure premergator verificarea etanseitatii recipientilor sub presiune, a regulatorului, furtunului de alimentare si a aparatului consumator, interzicandu-se folosirea flacarii in acest scop. Nu se vor utiliza buteliile in vecinatatea unor surse de caldura sau substante inflamabile (distanta de siguranta trebuie sa fie la cel putin 1 m de aparatele de incalzire si 10 m fata de sursele de caldura).

8. In incinta standurilor din expozitii se va interzice fumatul (cu exceptia locurilor special amenajate sau in spatii fara pericol de incendiu).

9. In cazul izbucnirii unui incendiu, cetatenii vor parasi imediat zona fara a crea panica si vor asigura accesul necesar fortelor specializate pentru interventie.

10. Organizatorii vor asigura caile de acces libere pe cel putin 2 laturi ale amenajariilor in aer liber, spatii inchise precum si accesul la sursele de alimentare cu apa pentru autospecialele de interventie (inclusiv masurile necesare pentru evacuarea persoanelor cu dizabilitati)

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *