ISU Maramureș: Controale la unități de turism, ocoale silvice și unități de prelucrare primară a lemnului

Reclame home 1
Reclame home 1

Specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat, pe parcursul acestei săptămâni, 17 controale la unități de turism, ocoale silvice și unități de prelucrare primară a lemnului.

Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecției a aplicat 130 de sancțiuni, din care 105 avertismente și 25 amenzi în cuantum de 73.500 de lei.

”Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de depozitarea de materiale combustibile pe traseul căilor de evacuare, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.

În aceeași perioadă, specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 31 de activități de informare și educație preventivă”, a declarat Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole