Italia a aprobat un plan bugetar pentru 2021 marcat de pandemie

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Guvernul italian a aprobat duminică dimineaţa o ajustare financiară a bugetelor pentru 2021, prin care mobilizează 39 miliarde de euro pentru măsuri destinate, printre altele, combaterii pandemiei şi atenuării efectelor acesteia, relatează agenţia EFE, informează AGERPRES.

Consiliul de miniştri ai Mişcării 5 stele şi Partidul Democrat s-au pus de acord asupra acestui proiect de lege, care este încadrat în următoarele bugete generale ce vor trebui să obţină aprobarea Comisiei Europene şi a Parlamentului.

Conturile prezintă “o semnificativă expansiune fiscală” şi “importante măsuri” pentru a continua strategia implementată până în prezent pentru combaterea pandemiei de coronavirus, într-un moment în care aceasta pare că “explodează”, cu peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi, scrie EFE.

Totodată, proiectul include măsuri pentru impulsionarea sistemului economic, aflat în recesiune din cauza urgenţei sanitare, şi pune în aplicare reforme precum cea a Fiscului, în domeniul muncii, al educaţiei şi mai multe investiţii publice.

În primul rând, va fi consolidat sectorul Sănătăţii, cu alocarea a circa 4 miliarde de euro pentru sprijinirea personalului medical, angajarea a circa 30.000 de medici şi asistenţi medicali în 2021 şi pregătirea unui fond pentru vaccinul covid-19.

O altă sumă de 4 miliarde de euro va fi destinată sectoarelor cele mai afectate de pandemie, cu măsuri precum extinderea moratoriului pentru împrumuturile IMM-urilor şi un ajutor de 1,5 miliarde euro pentru promovarea internaţională a companiilor.

De asemenea, se intenţionează consolidarea sistemului de educaţie, prin angajarea a 25.000 de profesori, cu o investiţie de 1,2 miliarde euro, şi reformarea şcolilor, cu 1,5 miliarde euro. Alte 2,4 miliarde euro vor merge către sectorul universitar.

În ceea ce priveşte măsurile de stimulare a pieţei muncii, se vor elimina, timp de trei ani, impozitele în cazul angajării de tineri sub 35 de ani etc.

Pe de altă parte, importanta reformă fiscală va fi “stimulată” cu 8 miliarde de euro.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *