Italia investigheaza aterizarea de urgenta a unui Boeing 787 la Roma

PNL

Autoritatile italiene investigheaza cauzele care au obligat o aeronava Boeing 787, a companiei Norwegian, cu 298 pasageri la bord, sa aterizeze de urgenta sambata, pe aeroportul Fiumicino din Roma, dupa ce i s-au desprins niste fragmente de la motor, imediat dupa decolarea cu destinatia Los Angeles, relateaza agentia EFE, titrata de Agerpres.

Incidentul s-a produs in jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT), cand avionul, care abia decolase de pe aeroportul Fiumicino, a trebuit sa se intoarca de urgenta pe pista din cauza unei probleme tehnice, dupa ce o serie de fragmente de metal au cazut lovind acoperisurile caselor si o serie de autovehicule parcate, a anuntat presa locala.

Primele ipoteze ar fi ca fragmentele, care aveau o dimensiune de pana la 5 centimetri, s-au desprins de la motor cand avionul survola orasul de coasta din apropierea aeroportului din Roma.

S-a deschis o investigatie pentru a clarifica motivele incidentului si se presupune, momentan, ca ar fi vorba despre o pasare care ar fi intrat la motor, desi partea din fata si turbinele sunt intacte.

Avionul a aterizat pe pista fara dificultati, in timp ce in zona au sosit imediat echipele de urgenta si fortele de securitate, politia si pompierii, pentru a interveni in caz de nevoie.

Nicio persoana nu a fost ranita in incident, insa cateva autovehicule au avut parbrizele sparte in urma impactului cu fragmentele desprinse de la avion.

Agentia Nationala de Securitate a Zborului din Italia a cerut deschiderea unei verificari operative in zona, in timp ce compania Norwegian a explicat intr-un comunicat ca avionul a avut o problema tehnica, dar nu a dat mai multe detalii.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2