Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în siguranţă, afirmă guvernatoarea capitalei Japoniei

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate pentru vara lui 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura în siguranţă, a declarat pentru AFP guvernatoarea capitalei Japoniei, Yuriko Koike, care a promis “să se mobilizeze 120%” pentru ca evenimentul să poată avea loc, informează AGERPRES.

“Simbol al victoriei omenirii asupra noului coronavirus”, JO vor fi totuşi “simplificate” şi costul lor va fi redus, a amintit în interviu doamna Koike, în vârstă de 67 de ani, ce a anunţat vineri că va candida luna viitoare pentru un nou mandat.

“Vom organiza Jocurile într-un mediu sigur şi liniştit pentru sportivii şi spectatorii veniţi din străinătate, ca şi pentru locuitorii din Tokyo. Iar metodele pentru a atinge acest obiectiv, că este vorba de teste PCR sau de urmărirea contactelor, vor fi decise în viitor” după “discuţii” între toţi organizatorii, a indicat Koike.

JO de la Tokyo, programate pentru vara acestui an, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. De atunci, responsabili japonezi şi ai Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) au afirmat că Jocurile nu vor fi amânate a doua oară, ci anulate dacă virusul va împiedica din nou desfăşurarea lor în deplină siguranţă, aşa cum prezic unii specialişti în sănătate publică.

Un membru al comitetului de organizare japonez a declarat săptămâna trecută că o decizie referitoare la soarta competiţiei nu va fi luată înainte de primăvara lui 2021. Comitetul de organizare japonez, cu susţinerea CIO, va fi cel care va lua această decizie.

Japonia pare relativ cruţată de pandemie, cu 924 de decese şi 17.382 de cazuri înregistrate până în acest moment.

Deşi nu a avut un caracter obligatoriu, starea de urgenţă a fost respectată până când a fost ridicată la sfârşitul lui mai, acest lucru fiind salutat de Koike. “Locuitorii din Tokyo ştiu că Jocurile de vară nu vor fi posibile anul viitor dacă impactul coronavirusului nu se va atenua”, a spus ea.

În viitorul apropiat, “simplificarea şi reducerea costurilor” vor fi cuvintele cheie în afară de siguranţă, a explicat doamna Koike.

Un sondaj publicat în această săptămână a arătat că două treimi dintre sponsorii Jocurilor de la Tokyo ezită de acum. Potrivit doamnei Koike, acest eveniment planetar rămâne pentru sponsori “o ocazie excelentă”, iar ea le va cere “să-şi menţină sprijinul”.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1