In cursul zilei de luni, 25 februarie, ora 14.30, la Palatul Justitiei s-a desfasurat sedinta Adunarii generale a judecatorilor din cadrul Tribunalului Maramures, convocate de presedintele instantei in temeiul art. 17 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Sedinta a fost convocata in scopul dezbaterii posibilitatii adoptarii unor eventuale forme de protest in raport de modificarile legislative in domeniul justitiei.
„Adunarea generala a judecatorilor, cu unanimitate de voturi, a decis sa adopte ca masuri de protest, pentru intervalul 26.02-01.03.2019, purtarea unei banderole albe in timpul exercitarii activitatii judiciare si respectiv suspendarea sedintelor de judecata programate, timp de o ora.
Masura suspendarii se aplica intre orele 10.00-11.00 si vizeaza toate cauzele aflate pe rolul acestei instante.
De asemenea, Adunarea generala a judecatorilor isi insuseste declaratia de principii formulata de Forumul Judecatorilor din Romania, comunicata adunarilor generale ale instantelor si parchetelor din tara, si mandateaza organizatia sa o reprezinte in discutiile cu autoritatile.
In plus, Adunarea generala solicita factorilor de decizie, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Justitiei, luarea masurilor necesare finantarii sistemului si adoptarea politicilor vizand remedierea deficientelor la nivelul resurselor umane”, a spus judecatorul Nicolae Stamate-Tamasan, presedintele Tribunalului Maramures.
Vlad HERMAN