Jurnal de vacanta: Sarmanii milionari ai capitalismului cu fata umana! Partea intai…

PNL

Suntem o natie low quality, deci calatorim cu avioane low cost, prea zgarciti ca sa zburam cu Air France in siguranta si confort. In anul centenarului, ne-am activat si gena patriotarda, motiv de a folosi serviciile execrabile ale firmei B. A., capital, metehne si practici tipic romanesti. Inghesuiti intr-un Boeing 737, haros si putind de transpiratie, care a fost doar realimentat, nu si igienizat, suntem obligati sa practicam un fel de yoga, cu picioarele stranse la piept si urechile asaltate de zgomotul asurzitor.

Decolam cu motoarele gemand, aparatul tremurand din toate incheieturile, in timp ce zecile de pasageri se roaga, isi invoca vreo karma pierduta sau iau pozitii zen. Difuzorul haraie, o voce intrerupta si abulica mormaie ceva intr-o engleza de balta, probabil capitanul, fiind imposibil de auzit clar din cauza economiilor facute la izolarea fonica a aparatului, fabricat posibil in anul mortii lui JFK.

Verific daca echipamentul de salvare e sub scaun… Nu e, posibil ca si masca de oxigen sa fie lipsa la inventar si verific pliantele din suport. Citesc mesajul de bun venit cu nuante pesedisto-useriste al CEO Racaru, memoria imi spune de ceva fost pilot Tarom suspectat de a fi agent SIE si alte baliverne despre cat de profitabila este firma cu capital romanesc, ale carei avioane put in cel mai clar sens al cuvantului. In spatele pliantului gasesc un servetel patat cu fluide suspecte, ambalaj de guma si un flyer despre Untold 2018, fiindu-mi confirmat ca in cele 38 de minute de stat la sol avionul a fost realimentat, verificat vizual, dar nu aspirat, curatat si igienizat de transpiratia din ultimele zece curse.

Abia stabilizat la altitudinea de croaziera, difuzoarele haraie din nou, in timp ce stewardesa sefa, cu machiajul usor curs, firul de la ciorap fugit si cateva kilograme in plus, baguie ceva despre oferta unica si de nerefuzat a produselor de la bordul cursei. Cu maxima operativitate, pe culoarul revoltator de stramt, apare un dulap metalic pe roti, cu rafturi si nise multiple, plin de produse sanatoase gen fast food, chipsuri, bauturi carbogazoase si alte marfuri in prag de expirare, impins de un efeb blond, care zambeste aluziv, mai ales barbatilor, si o demoazela anorexica, gata sa cada de pe picioare, posibi la a cincea cursa a zilei. Romanii sunt circumspecti, dar ajunge sa cumpere primul o bagheta garnisita cu salam si cascaval pentru ca baiarele pungilor sa se deschida, barbatii cumparand bere si energizant, doamnele cafea, ceai si sucuri naturale. Declin oferta generoasa, avand in minte o experienta anterioara diareica, e drept cu alt operator aerian, preferand sa fac foame si sete printre golurile de aer, in praf si zgomotul asurzitor al motoarelor gata sa-si dea duhul.

Din fericire, cititul nu este interzis, astfel ca ma regalez cu o carte de calitate, ceva usor si digestibil, nu sociologie, filozofie existentialista sau psihologie. La un moment, dat primesc un sold zdravan in umar si sunt calcat pe picior de “sefa” echipajului, care imi atrage atentia ca trebuie sa ma limitez la spatiul platit, holul avand destinatie comerciala in timpul zborului. Timp de 15 minute reusesc sa evadez din realitatea inconjuratoare, cartea este captivanta si antrenanta, dar sunt readus la realitate de haraitul difuzoarelor, care anunta o noua runda comerciala, cu o oferta de nerefuzat de parfumuri, electronice, ceasuri si alte bazaconii nefolositoare si posibil contrafacute.

Uit de regula si ma misc in scaun, moment in care un gol de aer si dulapul metalic imi aplica o noua corectie, in capul meu incepand sa sune clopotele de la Catedrala Mantuirii Neamului. Fara scuze, dar si fara o noua admonestare, ma ghemuiesc din nou in spatiul de tortura dimensionat pentru indivizi precum Danny DeVito sau Joe Pesci. Pe tot parcursul zborului, au fost trei runde de shopping si doua de culegere a deseurilor, timp in care am ramas ghemuit si atent la alte posibile accidente aviatice.

Dupa doua ore si zece minute de discomfort asumat, capitanul haraie ceva, iar noi ne punem centurile si incepem apropierea de Nisa, dinspre mare, gata sa cucerim Coasta de Azur. Avionul baleteaza, se inclina ametitor, desi zbura in linie dreapta, motoarele urla si gafaie, dupa care are loc o asezare brutala pe pista, un salt si un nou contact, in protestele motoarelor cu turatie inversata. Franele patineaza, aparatul se cabreaza gata sa atinga pista cu aripile si brusc imi amintesc ca inca nu mi-am facut testamentul.

Oprim, intr-un final apoteotic, fara aplauze, doi batranei isi cauta proteza sarita sub scaune, iar niste tanci urla in canon, protestand asupra prestatiei pilotului. Trec alte 20 de minute, si dupa inghesuiala aferenta, ne indreptam spre iesirea din aparat, in zambetele false ale echipei din cabina, care ne invita sa revenim… never ever… si ranjetul capitanului, un honved transilvanean cu mustati de husar si burta de bautor de bere.

Am pus piciorul pe pamant francez, fericit ca am economisit 100 de euro per capita la pretul biletului, cat despre ce a urmat… in curand…

SOMOGYI Attila

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2