Jurnalista bulgara Victoria Marinova a fost asasinata la Ruse

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Jurnalista bulgara de investigatii Victoria Marinova, directoare si prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinata ‘intr-un mod deosebit de violent’ sambata, in orasul Ruse, transmite agentiile EFE si AFP titrate de Agerpres.

Victoria Marinova, in varsta de 30 de ani, este cel de-al treilea ziarist de investigatii asasinat intr-un stat membru al Uniunii Europene in mai putin de un an, dupa Daphne Caruana Galizia in Malta si Jan Kuciak in Slovacia, ale caror decese au provocat unde de soc mediatic si politic.

Trupul neinsufletit al femeii, lovita in cap si strangulata, a fost descoperit sambata intr-un parc din oras, a anuntat duminica procurorul regional din Ruse, Gheorghi Gheorghiev.

‘Telefonul sau mobil, cheile masinii, ochelarii si o parte din imbracaminte au disparut’, a indicat procurorul, precizand ca anchetatorii examineaza toate pistele legate atat de viata personala, cat si de cea profesionala a victimei.

Procurorul a explicat ca un traumatism la cap a fost cauza decesului si ca pana in prezent nu exista date care sa indice ca asasinatul a fost comis de mai mult de o persoana.

Autoritatile nu au comunicat identitatea victimei, mentionandu-i doar initialele si profesia.

Agentia privata de presa Dnevnik a relatat ca jurnalista asasinata este Victoria Marinova, in varsta de 30 de ani, director administrativ si prezentatoare a canalului privat regional TVN.

Televiziunea respectiva nu a reactionat deocamdata.

Surse de politie au declarat pentru AFP ca asasinatul nu pare legat direct de profesia victimei.

Victoria Marinova prezenta pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima editie pe 30 septembrie.

Cu acea ocazie, Marinova i-a intervievat pe jurnalistul bulgar Dimitar Stoianov, de la site-ul Bivol, afiliat WikiLeaks, precum si pe jurnalistul roman Attila Biro, membru al RISE Romania.

Stoianov si Biro au fost arestati luna trecuta de politia bulgara in timp ce investigau distrugerea unor documente care ar fi dezvaluit practici de coruptie din partea unei firme private de constructii rutiere, suspectata de frauda din fonduri europene.

Reprezentantul pentru libertatea presei al OSCE, Harlem Desir, s-a declarat duminica ‘socat’ de moartea unei ‘jurnaliste de investigatii’, cerand, intr-un mesaj pe Twitter, o ‘ancheta completa si riguroasa’.

In cel mai recent clasament mondial al libertatii presei, realizat de Reporteri fara Frontiere (RfF), Bulgaria ocupa locul al 111-lea din 180, de departe cel mai slab dintre statele UE.

Potrivit RfF, jurnalistii bulgari de investigatii sunt expusi ‘unor numeroase forme de presiune si intimidare’ si trebuie sa faca fata ‘oligarhilor care exercita un monopol mediatic si unor autoritati suspectate de coruptie si de legaturi cu crima organizata’.

Frecventa cazurilor de violente impotriva femeilor constituie, de asemenea, un fenomen preocupant in Bulgaria.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2