LA CAPĂT DE DRUM – Trimis 30 de zile după gratii după mai multe furturi în Baia Sprie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva UNUI inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, respectiv două infracțiuni de furt calificat.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul C.D.A., în data de 15.10.2020, în intervalul orar 14:30 – 15:00, a pătruns, fără drept, în incinta unei instituții publice de pe raza orașului Baia Sprie, de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în sumă de 300 lei; același inculpat, în noaptea de 01/02.03.2021, a pătruns, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale de pe raza orașului Baia Sprie, de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în sumă de 6000 lei, iar în noaptea de 06/07.04.2021, a pătruns, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale de pe raza orașului Baia Sprie, de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în sumă de 6500 lei”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile în data de 9 aprilie, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare: „Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu