LA TARGU LĂPUȘ – Tabără județeană pentru olimpicii maramureșeni la Matematică

Consiliul Județean Maramureș, prin vocea președintelui Ionel Bogdan, a anunțat că, în perioada 29 august – 4 septembrie 2022, la Liceul „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, va fi organizată, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a XII-a ediție a proiectului „Tabăra Județeană – Concurs pentru elevii olimpici la matematică”.
„Prin realizarea acestui proiect, susținem și recompensăm elevii capabili de excelență. De asemenea, promovăm performanța în rândul elevilor, profesorilor şi a comunităţii şi contribuim la obţinerea unor rezultate foarte bune la Olimpiadele şi Concursurile Naţionale. Tabăra județeană se finalizează cu un concurs pentru olimpici, tocmai pentru a-i stimula și mai mult în activitățile de pregătire pe care le parcurg în cadrul taberei.
Un alt proiect pe care l-am inițiat pentru olimpicii maramureșeni, împreună cu ISJ Maramureș, este organizarea de tabere pentru 282 de elevi cu rezultate excepționale la olimpiadele județene, naționale și internaționale. Acest proiect se desfășoară pe tot parcursul lunii august 2022. Prin programul “Sprijinim excelența” susținem și recompensăm elevii maramureșeni care fac performanță în educație”, a spus Ionel Bogdan.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu