Legătura dintre fostul director al Penitenciarului Baia Mare și Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție

Numele fostului director al Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, arestat acum la cererea procurorilor anticorupție, apare acum în presa națională. Jurnaliștii de la gandul.ro scriu că Chiș ar fi „unul dintre ofițerii care s-au ocupat de dezvoltarea rețelei de informatori a temutului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA). Multe dintre informațiile aflate în arhiva acestei instituții ar fi fost, ulterior, folosite pentru șantajarea unor magistrați”.

„În acest sens s-ar fi urmărit, în vederea „valorificării”, obținerea de date legate de orientarea sexuală a unor judecători, dar și alte detalii cu privire la viața personală a acestora. Ulterior, în spațiul public s-a vehiculat că arhiva SIPA ar fi fost consultată în scopuri ilegale, pentru șantajarea unor magistrați și obținerea unor sentințe în funcție de interesele persoanelor care au avut acces la notele informative respective.

Chiar dacă SIPA a fost desființată încă din anul 2006, arhiva acestuia a rămas intactă și se află în vechiul sediu al Administrației Naționale a Penitenciarelor, din strada Maria Ghiculeasa, Sector 2.”, scrie gandul.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu