LEGE NOUĂ – Schimbări pe legea cadastrului și a fondului funciar din această lună

La începutul lunii noiembrie a intrat în vigoare Legea 264/2021 care modifică și completează Legea 7/1996 – legea cadastrului și publicității imobiliare cât și articolul 121 din Legea 18/1991 – legea fondului funciar. Maramureșenii trebuie să știe că odată cu intrarea în vigoare a acestei legi Agenţia Naţională acordă gratuit acces online la seturile de date administrate de aceasta şi instituţiile sale subordonate, în funcţie de disponibilitatea datelor în format electronic, notarilor publici, avocaţilor, executorilor judecătoreşti, persoanelor fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie, experţilor judiciari, instituţiilor şi autorităţilor publice, precum şi altor entităţi care îndeplinesc un serviciu public, în scopul îndeplinirii atribuţiilor acestora, în condiţiile stabilite prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

Apoi, prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, se va aproba codul deontologic al persoanelor fizice şi juridice autorizate, precum şi componenţa şi atribuţiile comisiei de etică şi disciplină a acestora: „În cazul cadastrării sistematice, pe sectoare sau pe intreg UAT-ul, plata certificatelor de moştenitor se face de către Agenţia Naţională in termen de 2 ani de la data sesizării camerei notarilor publici de către primărie, în cazul succesiunilor nedezbătute, în vederea repartizării cauzei succesorale notarului public competent”.

„Sesizarea camerei notarilor publici in cazul succesiunilor nedezbatute se face de primărie și nu se mai face de oficiul de cadastru. În cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară se cofinanţează lucrările de înregistrare sistematică, precum şi lucrările de întocmire a planurilor parcelare, ce vor fi coordonate de către comisiile locale de restituire a proprietăţilor
funciare. În cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară se finanţează lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi iniţiate de unităţi administrativ-teritoriale, având ca obiect sectoare cadastrale, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor de imobile din extravilan, imobile din intravilan sau imobile din extravilan şi din intravilan”, precizează Agenția Națională.

Tot ca o noutate, în cazul realizării cadastrului sistematic pe întreg UAT-ul comisia de solutionare a contestaților va fi formată din reprezentanți desemnaţi de primar, reprezentanţi mandataţi ai executantului lucrării de înregistrare sistematică şi reprezentanţi
desemnaţi de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară si soluţionează cererile în perioada de afişare publică, dar nu mai târziu de 90 de zile de la finalizarea perioadei de afişare: „Cererea de înscriere, recepţie sau avizare va putea fi depusă şi online, însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea care vor putea fi redate pe suport informatic semnat de deponent cu semnătura electronică. În acest caz originalul sau copia legalizată a înscrisurilor certificate în condiţiile de mai sus se păstrează permanent de către solicitant sau deponent, conform celor precizate pe cererea de recepţie şi/sau înscriere, în lipsa acestei menţiuni cererea urmând a fi respinsă. Se poate solicita notarea posesiei pentru imobilele situate în zonele necooperativizate cu privire la care a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică”.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, notarea posesiei se efectuează în baza mai multor documente și anume documentaţia cadastrală recepţionată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că posesorul a plătit taxele şi impozitele locale ca un adevărat proprietar, imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, proces-verbal de vecinătate, cu semnăturile tuturor proprietarilor imobilelor învecinate, declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică,
prin care acesta declară că posedă imobilul ca un adevărat proprietar, este sau nu căsătorit, în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial, nu a înstrăinat sau grevat imobilul, imobilul nu a fost scos din circuitul juridic, imobilul nu face obiectul vreunui litigiu, imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi – în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor, înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există, copia de pe actele de identitate şi stare civilă, respectiv extrasul de carte funciară pentru informare, după caz”, anunță autoritățile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu