LEGE OFICIALĂ – În Baia Mare vor trebui luate măsuri pentru calmarea traficului

Legea 155/2023 vorbește despre calmarea traficului în municipiile reședință de județ, respectiv autoritățile locale din orașe trebuie să ia măsuri pentru a crește gradul de siguranță pentru pietoni și bicicliști, printre altele. Tot legea amintită vorbește despre stabilirea unor intervale orare de deplasare a vehiculelor de transport marfă pe categorii de vehicule.

Începând cu 1 ianuarie 2026, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este obligatoriu pentru toate municipiile din România, respectiv începând cu 1 noiembrie 2026, deţinerea PMUD reprezintă condiţie prealabilă pentru investiţiile aferente mobilităţii urbane finanţate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.

„Municipiile reşedinţă de judeţ trebuie să asigure o cotă din stocul total de vehicule din categoriile M1, M2 şi M3, aşa cum sunt definite prin Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE, ce sunt în proprietatea acestora şi/sau care sunt utilizate la transportul public de persoane, care să fie reprezentată de vehicule cu emisii 0, în următoarele procente şi termene:

a) până la data de 31 decembrie 2025 cel puţin 5%

b) până la data de 31 decembrie 2028 cel puţin 10%

c) până la data de 31 decembrie 2031 cel puţin 20%

d) până la data de 31 decembrie 2034 cel puţin 30%

e) până la data de 31 decembrie 2037 cel puţin 40%

f) până la data de 31 decembrie 2040 cel puţin 50%.

Municipiile reşedinţă de judeţ au obligaţia să instituie, până la data de 1 noiembrie 2026, benzi dedicate transportului în comun, în baza prevederilor planului de mobilitate urbană durabilă, pentru liniile de transport public cu o viteză medie de deplasare mai mică de 15 km/h. Pentru a asigura cerinţele de siguranţă în zonele urbane, autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru calmarea traficului în funcţie de contextul urban. Prin calmarea traficului se înţelege ansamblul de măsuri, în principal fizice, adoptate în vederea determinării conducătorilor de autovehicule să îşi schimbe maniera de conducere şi implicit să reducă viteza de deplasare pe sectoarele de drum unde nu este respectată limita maximă de viteză admisă. autorităţile administraţiei publice locale din municipiile reşedinţă de judeţ au obligaţia să implementeze, prin planul de mobilitate urbană durabilă, măsuri pentru calmarea traficului, ca modalitate de control a vitezei de deplasare acolo unde aceasta este excesivă sau inadecvată pentru tipul şi utilizarea drumului”, se precizează în respectiva lege.

De asemenea, se recomandă ca pe anumite segmente de drum public din interiorul localităţilor să se stabilească o viteză de deplasare de cel mult 50 km/h pe prima bandă de circulaţie. Autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru stabilirea unor intervale orare de deplasare a vehiculelor de transport marfă pe categorii de vehicule şi prin raportare la domeniul de activitate pentru care se desfăşoară transportul, în funcţie de contextul urban.Pentru creşterea gradului de fluenţă, în zona unităţilor de învăţământ vor fi amenajate spaţii pentru îmbarcare/debarcare sau vor fi stabilite alte măsuri eficiente care să descurajeze oprirea/staţionarea neregulamentară din zona acestora.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu