Leul a avut un 2018 linistit

PNL

Chiar daca euro a atins la jumatatea lui ianuarie maximul istoric de 4,6679, parcursul leului din 2018 a fost neasteptat de calm, confirmand proiectia CNP, care in toamna trecuta prognoza o medie anuala de 4,65 lei, semn ca economia romaneasca s-a consolidat.

Au fost de rare momentele in care s-a incercat depasirea pragului de 4,67 lei, in ciuda faptului ca deficitul comercial s-a majorat constant, prin amplificarea importurilor, impinse inainte de cresterea consumului.

S-au infirmat astfel analizele care anticipau aprecierea euro la 4,7 – 4,75 lei. De altfel, ultimul sondaj realizat in randul membrilor CFA Romania indica o valoare medie a anticipatiilor privind cursul pentru un orizont de sase luni de 4,6991 lei/euro iar pentru orizontul de 12 luni valoarea medie anticipata este de 4,7427 lei/euro, valori usor mai mici decat cele anticipate in sondajul publicat in noiembrie.

Tranzactiile din ultima sedinta a anului trecut s-au realizat in culoarul 4,653 – 4,666 lei cu inchiderea la 4,661 lei, iar media a fost stabilita la 4,6639 lei, in crestere cu mai putin de jumatate de ban fata de sfarsitul lui 2017.

Cotatiile de pe pietele internationale din primele doua zile ale noului an au fluctuat intre 4,653 si 4,665 lei/euro.

Media dolarului a alunecat la inceputul anului trecut pana la 3,7170 lei. Treptat acesta a inceput sa creasca, pentru a incheia 2018 la 4,0736 lei, dupa o crestere in noiembrie la 4,1469 lei, maxim al ultimelor 19 luni. Comparativ cu finalul lui 2017 aprecierea este de peste 15,8 bani.

Moneda elvetiana a fluctuat pe pietele internationale, in ultimele zile din 2018, intre 1,122 si 1,142 franci/euro, iar media de la finalul lui decembrie a urcat la 4,1404 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni. Fata de sfarsitul lui 2017, francul a castigat putin peste 15 bani.

Cresterea cheltuielilor facute de autoritatile centrale si locale pe final de an a asigurat echilibrul in piata monetara iar dobanzile interbancare scazut usor.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor de consum in lei,a terminat anul la 3,02%, minim al ultimelor aproape sapte luni. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat in ultima zi din 2018 la 3,30%, minim l ultimei jumatati de an.

Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a incheiat anul la 3,42% iar cel la 12 luni la 3,51%.

In 2018, moneda americana s-a apreciat fata de cea unica, cu 4,5%, ea coborand de la valori de 1,25 pana aproape de 1,12 dolari/euro.

Investitorii au reactionat, in principal, la cele patru majorari ale dobanzii-cheie efectuate de Fed, care au facut ca achizitiile de dolari sa fie mai atractiv. La aceasta s-au adaugat incertitudinile privind economia mondiala, ceea ce a avut ca efect cresterea cererii de „active sigure” precum yenul japonez, aurul, francul elvetian sau dolarul american.

Euro a incheiat 2018 in usoara crestere, la 1,1422 – 1,1470 dolari, dupa ce tensiunile bugetare dintre UE si Italia au disparut.

In primele doua zile din 2019, euro a fluctuat pe pietele internationale intre 1,1429 si 1,1545 dolari.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1