Leul a început săptămâna pe apreciere

Principalul eveniment al începutul de an se va desfășura marți, când va avea loc ședința de politică monetară a BNR.

Analiștii citați de presă anticipează o majorare a dobânzii de referință cu un sfert de punct procentual, de la 6,75 la 7%, în condițiile în care inflația din decembrie s-ar fi menținut peste 16,5%.

Creșterea apetitului pentru risc a provocat scăderea cursului euro de la 4,9293 la 4,9252 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,92 – 4,927 lei.

Leul nu va fi ocolit de presiuni depreciative, având în vedere că importurile depășesc exporturile românești. Conform INS, deficitul balanţei comerciale în perioada ianuarie – noiembrie 2022 a fost de 31 miliarde euro, mai mare cu 9,654 miliarde euro (+45,2%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2021.

Șocul produs la începutul lunii noiembrie de anunțul făcut de Consiliul Concurenței referitor la desfășurarea unui control la cele 10 bănci comerciale care alcătuiesc „coșul” utilizat de BNR pentru calcularea indicilor ROBOR, își prelungește efectele și în 2023.

Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 7,48 la 7,45%, cea mai mică valoare începând cu 22 iulie. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,72%, minim care nu a mai fost atins din 26 iulie. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 8,04 la 8,03%.

Pariurile puse de investitori pe seama faptului că Fed va majora dobânda de referință cu doar 0,25 puncte procentuale la finalul lunii, după ce șomajul din Statele Unite a atins minimul ultimilor 50 de ani, au provocat deprecierea dolarului.

Euro a crescut la 1,0726 dolari, maxim al ultimei jumătăți de an, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,6894 la 4,6151 lei.

Francul avea o evoluție stabilă iar media scăzut marginal la 4,9908 lei, însă cursul lirei sterline a crescut la 5,5943 lei.

Deprecierea dolarului a majorat cererea de aur iar uncia a urcat la 1.871 – 1.881 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să crească la 277,8808 lei.

Media monedei poloneze s-a depreciat la 4,6970 zloți, în condițiile în care piața a fost închisă în ziua de Bobotează. Monedei maghiară s-a depreciat la 397,10 forinți/euro.

Evoluția dolarului a majorat plasamentele în criptomonede. Bitcoin a urcat la 17.109 – 17.279 dolari iar ether la 1.285 – 1.326 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu