Leul rămâne sub presiune

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

La nivel internațional se manifestă o creștere a cererii de dolari, care a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Această evoluție se adaugă crizei politice locale și majorarea diverselor deficite ale economiei românești, creând o presiune suplimentară asupra lei.

Înainte de deschiderea pieței locale, cotațiile euro s-au mișcat între un minim de 4,939 lei și un maxim de 4,955 lei. Tranzacțiile din piața românească s-au efectuat într-un culoar foarte îngust, 4,946 – 4,949 lei, semn că BNR ar fi realizat intervenții punctuale. Cursul monedei unice a crescut de la 4,9473 la 4,9481 lei, foarte aproape de ultimul maxim istoric de 4,9488 lei, atins în 7 septembrie.

Investitorii internaționali și-au majorat plasamentele în moneda americană, considerată drept un „refugiu” în perioadele tensionate din punct de vedere economic sau geopolitic. De data aceasta este vorba de dificultățile cu care se confruntă gigantul imobiliar Evergrande, al doilea ca importanță din China. Pentru a stopa degringolada din piața bursieră, autoritățile de la Beijing au injectat lichiditate în băncile din China.

Pe acest fond, euro a scăzut la valori minime ale ultimei luni, 1,17 – 1,1732 dolari, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,1999 la 4,2275 lei.

Cursul monedei elvețiene a urcat de la 4,5309 la 4,5341 lei iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,7880 la 5,7761 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 238,6026 la 239,0731 lei, evoluție datorată aprecierii monedei americane în timp ce uncia fluctua între 1.746 și 1.760 dolari.

BNR a continuat să sterilizeze excesul de lichiditate din piață și a atras de la băncile comerciale depozite în valoare de 4,62 miliarde lei, cu scadența la o săptămână, la o dobândă de 1,25%, egală cu cea de politică monetară.

Luni, indicii ROBOR se mențineau la valori care se mai înregistrau în urmă cu cinci luni. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74% iar cel la 12 luni la 1,84%.

Monedele din regiune aveau o evoluție descendentă. Media celei maghiare s-a depreciat de la 351,42 la 353,75 forinți/euro iar a celei poloneze a alunecat de la 4,5789 la 4,5999 zloți/euro.

Evoluțiile pieței financiare din China, unde autorităţile au avertizat băncile că Evergrande nu va putea să achite totalitatea datoriilor în valoare de 300 miliarde euro, au afectat și valorile criptomonedelor.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2