Leul s-a apreciat la final de săptămână

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

cursSăptămâna trecută, leul a avut o evoluție calmă, ușor apreciativă față de euro, chiar dacă INS a anunțat că rata anuală a inflaţiei a crescut de la 3,2% la 3,8% luna trecută, consecință a majorării prețurilor la materiile prime și a cererii de consum.

Media monedei unice a urcat miercuri la 4,9232 lei, dar a scăzut vineri la 4,9202 lei, într-o ședință în care cotațiile au coborât, după anunțarea cursului, până la 4,916 lei iar piața s-a închis la 4,918 lei. Evoluția s-a reflectat în scăderea cotației calculate de BCE la 4,9183 lei.

Perechea euro/dolar a avut, în cea mai mare parte a perioadei, o evoluție stabilă, investitorii arătându-se prudenți înainte de ședința de politică monetară a BCE și publicarea datelor referitoare la inflația din Statele Unite.

BCE a decis joi să mențină dobânda în teritoriu negativ (-0,50%) și să continue programul de stimulare a economiei din zona euro, prin achiziția de active, anticipând că inflația va reveni la finalul anului sub ținta sa de 2%.

Vineri, moneda americană s-a apreciat la 1,2093 dolari/euro, minim al ultimei luni, după ce s-a anunțat creșterea luna trecută a inflației din Statele Unite la 5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Marți și miercuri se va desfășura ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Majoritatea analiștilor nu anticipează o modificare a nivelului dobânzii, care se situează în prezent la minimul istoric de 0 – 0,25%. Fed, consideră că majorarea preţurilor este determinată de factori temporari și va încetini în lunile următoare.

Înainte de ședința Fed, investitorii și-am majorat plasamentele în moneda elvețiană, care este considerată ca fiind una sigură, astfel că aceasta s-a apreciat vineri la 1,087 – 1,09 franci/euro. Media ei a crescut la finalul perioadei la 4,5150 lei, maxim al ultimelor aproape patru luni.

Creșterea economiei britanice din aprilie și previziunile făcute de Banca Angliei, care anticipează un avans al PIB de 7,25%, la finalul acestui an, au impulsionat plasamentele în lira sterlină, al cărei curs a crescut vineri la 5,7275 lei

Prețul gramului de aur a avut o tendință ascendentă și a crescut vineri de la 244,5916 la 246,3162 lei, după o creștere a unciei pe piețele specializate la 1.903 dolari. Aprecierea monedei americane a produs, în a doua parte a zilei, o scădere până la 1.875 dolari.

Piața monetară a fost stabilă pe parcursul perioadei analizate. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,49%, valoare stabilită la începutul săptămânii. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,62 la 1,63% iar cel la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

Analiza cuprinde perioada 7 – 11 iunie

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2