Lista bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua de vaccinare anti-COVID în România

Valeriu Gheorghiță a anunțat, luni, la Digi24, că lista bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID, care începe pe 15 ianuarie, a fost definitivată și trimisă direcțiilor de sănătate publică.

Conform coordonatorului campaniei de vaccinare, pe lista respectivă se regăsesc următoarele boli cronice: diabet zaharat; obezitate; boli metabolice, inclusiv congenitale; afecțiuni cardio-vasculare; afecțiuni renale; afecțiuni oncologice; afecțiuni pulmonare; afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down; afecțiuni hepatice moderate/severe; afecțiuni autoimune; HIV/SIDA.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că pacienții cu astfel de afecțiuni și care vor să se vaccineze trebuie să ia legătura cu medicul de familie, pentru că ei vor fi programați pentru vaccinare prin intermediul medicului de familie. Dacă nu au medic de familie, se pot programa pentru vaccinare împotriva COVID prin call center sau prin aparținători.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu