Listerioza in Spania-Doua decese, 200 de cazuri confirmate

PNL

O femeie de 74 de ani a murit marti de listerioza in Spania dupa ce a consumat carne de porc contaminata, aducand la doua numarul deceselor provocate de aceasta epidemie, au informat autoritatile, citate de AFP, titreaza Agerpres.

O nonagenara a murit deja pe 19 august. In total, peste 200 de cazuri de infectie de origine alimentara, cauzata de bacteria Listeria monocytogenes, au fost confirmate de catre autoritati. Guvernul regional al Andaluziei (sud) a informat intr-un comunicat “decesul, marti, la ora 13:15, al unei paciente de 74 de ani, internata la Sevilla, care prezenta alte afectiuni inainte de a contracta listerioza”.

“In total, numarul persoanelor la care infectia a fost confirmata de la alerta, decretata pe 15 august, este de 196” in Andaluzia, a precizat guvernul regional.

Ministerul Sanatatii din Spania a confirmat alte patru cazuri in Aragon (nord) si Extremadura (sud-vest), dar si infectarea unui cetatean britanic, diagnosticat in Franta, care a consumat carne contaminata la Sevilla. Toate persoanele care au contractat listerioza au consumat o specialitate din carne de porc specifica Andaluziei numita “carne mechada”, produsa intr-o fabrica din Sevilla, care intre timp a fost inchisa. De asemenea, autoritatile regionale au confirmat ca listerioza cauzata de aceasta carne contaminata a dus la pierderea unei sarcini.

Listerioza poate lua forme grave la persoanele cu sistem imunitar slabit, dar si la gravide si la varstnici. In cazul ingerarii de alimente contaminate de catre o femeie insarcinata, infectia se poate transmite de la ea la fat. Aceste cazuri de listerioza suscita o vie polemica in Spania, unele voci intrebandu-se daca autoritatile regionale si nationale au alertat la timp populatia si au scos suficient de repede produsele suspecte de pe piata.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1