LIVE-ALEGERI LOCALE 2020 MARAMUREȘ: Vezi aici ultimele noutăți și ce nereguli au fost semnalate de către corespondenții ZiarMM.ro

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

UPDATE – 21.00 – Dan Bucă: Prezenta vot ora 21.00 Maramures – 46,10%
S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 196.644 alegatori
Au votat prin intermediul urnei speciale – 2.830
Pe listele electorale suplimentare au votat – 5653
Pe listele permanente au votat – 188.111

UPDATE-Ora 20.33: Cea mai mare prezență la vot, până la această oră, s-a înregistrat la Ulmeni, 63,80%. Și în Șomcuta Mare s-a înregistrat un număr considerabil de votanți, respectiv 61, 59%. Cele două municipii din păcate nu au reușit să ajungă la 50%. Cel mai mic prag l-a făcut Vișeu de Sus, unde s-au prezentat 32,80% din cei care se găsesc pe liste. Mai jos găsiți situația prezenței la vot din mediul urban.

UPDATE – Ora 20.17 – Dan Bucă: ”Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din teritoriu au eliberat pana astazi, 27 septembrie a.c., la ora 14.00, un numar de 214 carti de identitate, respectiv 18 carți de identitate provizorie. De asemenea, au fost solicitate și acordate 140 vize de resedinta.

La BEJ Maramureș a fost depusă o sesizare cu privire la un transport ilegal de alegatori la o sectie de votare din Coltau. Sesizarea a fost transmisa în conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare la politie pentru competenta solutionare”.

UPDATE – Ora 20.16: Pe strada Vasile Alecsandri se stă încă la rând.

UPDATE – Ora 20.00 – Dan Bucă: Prezență la vot ora 20.00 Maramureș – 44,40%
Total votanți 189 404
Au votat pe listele permanente 181 644
Și-au exercitat dreptul la vot pe listele suplimentare 5359
Au votat cu urna mobila 2313

UPDATE-Ora 19.20: Județul Maramureș se află pe locul 24 în topul prezenței la vot, cu 42,37%.

Pe primele 3 locuri se află Giurgiu cu 54,05%, Olt cu 53,69%, podiumul fiind completat de Teleorman cu 53,10%. La coada clasamentului se află Vaslui cu 34,95%, Iași cu 34,61% și Municipiul București cu 32,48%

UPDATE Ora 19.15. Poliția Maramureș: Două dosare penale întocmite pentru infracţiuni electorale. Este vorba despre un vot multiplu la Vișeu de Sus și infracțiunea de lovire și alte violențe la Secția Nr. 4 din Leordina. Au fost sesizate și Parchetele în jurisdicția cărora intră cele două dosare penale.

UPDATE-Ora 19.00. Dan Bucă, BEJ Maramureș: Prezenta vot ora 19.00 Maramures – 41,72%
S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 177 969 alegatori
Au votat prin intermediul urnei speciale – 1684
Pe listele electorale suplimentare au votat – 5060
Pe listele permanente au votat – 171 225

UPDATE – Ora 18.02. Dan Bucă, BEJ Maramureș: Prezență vot ora 18.00 Maramureș – 38,37%
S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 163 678 alegatori
Au votat prin intermediul urnei speciale – 1137
Pe listele electorale suplimentare au votat – 4709
Pe listele permanente au votat – 157 832

UPDATE – Ora 18.00: Mircea Cirț, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Baia Mare, a votat la secția nr. 32.

UPDATE-Ora 17.17: În tabelul de mai jos veți găsi primele zece Secții de Votare unde băimărenii au mers la vot în procentul cel mai mare.

 

34,87% s-au prezentat până acum la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Maramureș, aceasta fiind urmată de Facultatea de Litere unde au votat 34,39% din cei înscriși pe liste.

Pe al treilea loc se situează Liceul de Arte unde băimărenii au fost să-și exprime opțiunile în procent de 34,34%.

La mijlocul clasamentului se poziționează Colegiul Național ”Gh. Sincai” unde au votat 30,77% din cei arondați aici. Locul zece este ocupat de Colegiul Tehnic ”CD Nenițescu” unde au fost prezenți 29,02% dintre alegători.

UPDATE- Ora 17: Dan Bucă, BEJ Maramureș

Prezenta vot ora 17.00 Maramures – 34,62%
S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 147 706 alegatori
Au votat prin intermediul urnei speciale – 803
Pe listele electorale suplimentare au votat – 4336
Pe listele permanente au votat – 142 567

UPDATE – Ora 16.20: La Coltău se votează masiv în continuare.

Tot la această secție, încă de la prima oră s-a format o coadă lungă.

UPDATE-Ora 16.45: Până la ora 16:00, la Căminul Cultural Coltău s-a votat în proporție de 53,33%, din totalul de 960 de alegători. La Căminul Cultural Cătălina s-au prezentat la urne 63,90% din totalul de 262 de alegători. Informațiile sunt preluate de pe site-ul prezenta.roaep.ro.

UPDATE-Ora 16.38: Persoană cu probleme locomotorii singură în cabina de vot, spre deosebire de alți alegători care ”nu știu carte”, dar știu semna pe listă, Finteușu Mic.

UPDATE – Ora 16.00 – Dan Bucă: Prezenta vot ora 16.00 Maramures – 30,47%
S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 125 458 alegatori
Au votat prin intermediul urnei speciale – 564
Pe listele electorale suplimentare au votat – 3968
Pe listele permanente au votat – 129 900

UPDATE – Ora 15.15: La Coltău, alegătorii s-au prezentat în număr foarte mare la urne.

UPDATE – Ora 15.00: Prezența la vot în Maramures – 26,37%. 112.518 persoane au votat.

UPDATE – Ora 14.30: E coadă și la secția de la Lăpușul Românesc.

UPDATE – Ora 14.00. Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului: Prezenta vot ora 14.00 Maramures – 22,03%. S-au prezentat la cele 440 sectii de votare – 93.999 alegatori. Au votat prin intermediul urnei speciale – 254. Pe listele electorale suplimentare au votat – 3130.
Pe listele permanente au votat – 90.615

UPDATE-Ora 13.03: La ora 13.00 prezența la vot, în județul Maramureș a fost de 18,13%. 159 de alegători au votat cu urna mobilă, iar 220 de persoane au votat pe liste suplimentare. Pe listele electorale permanente-75.194 de persoane. Numărul total al votanților este de 75.573.

UPDATE-Ora 13: Seizarea făcută de ZiarMM.ro la BEJ Maramureș a fost direcționată spre Poliția Maramureș. De ce s-a făcut această sesizare puteți citi mai jos.

UPDATE-Ora 12.58: La Spitalul Suport COVID – Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rusdea” din Baia Mare au fost doua solicitări pentru exercitarea dreptului la vot cu urna speciala de către doi pacienți infectați cu SARS-CoV-2. La Spitalul de Boli Infectioase și Psihiatrie Baia Mare au fost 11 cereri pentru exercitarea dreptului la vot cu urna specială de către 11 pacienți infectați cu SARS-CoV-2. La Spitalul Municipal Sighetu Marmației au fost depuse 10 solicitari pentru exercitarea dreptului la vot cu urna specială de către pacienți infectați cu SARS-CoV-2, a transmis astăzi, Dan Bucă, purtătorul de cuvânt BEJ Maramureș.

UPDATE-Ora 12.56: Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din teritoriu au eliberat ieri 331 carti de identitate, respectiv 10 carți de identitate provizorie, a anunțat astăzi Prefectura Maramureș.

UPDATE-Ora  12.53: Și la Grupul Școlar ”Aurel Vlaicu” a crescut numărul băimărenilor care merg la vot. Acest lucru se întâmplă în majoritatea secțiilor de votare de pe raza județului Maramureș, după încheierea slujbelor bisericești.

UPDATE – Ora 12.40: Lume multă și la secția de la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare. Oamenii respectă distanțarea.

 

UPDATE – Ora 12.35: Finteușu Mic – 238 votanți până în prezent.

UPDATE – Ora 12.30: Prezență la vot ora 12.00 Maramureș – 13,74%. Total votanți 58 612 alegatori. Au votat pe listele permanente 56113 alegatori. Și-au exercitat dreptul la vot pe listele suplimentare 2420 alegatori. Au votat cu urna mobila 79 de cetateni cu drept de vot.

UPDATE-Ora 12.16: La Școala Gimnazială ”Al. Ivasiuc”, mai exact Secția Nr. 38, până la acestă oră s-au prezentat 159 de alegători din totalul de 1.431, procentual 11%.

UPDATE-Ora 12.00: Până la ora menționată la Grupul Școlar ”Aurel Vlaicu” din Baia Mare s-au prezentat la urne 180 de alegători din 1.629, câți se află pe liste, respectiv 11%.

UPDATE – Ora 11.36: Prezența la vot în Maramureș este de 12,16%. 51.885 de persoane au votat până la această oră.

UPDATE-Ora 10.48: Din nou la Finteușu Mic în cabina de vot au intrat câte două persoane. Facem precizarea că ZiarMM.ro a depus o sesizare la Biroul Electoral Județean Maramureș cu privire la încălcarea Legii 115/2015, art.90, de către președintele Secției de Votare Nr. 394-Comuna Satulung. Acesta a permis intrarea în cabină, în mai multe situații, a persoanelor cu însoțitori invocând motivul că sunt ”neștiutoare de carte”, iar cei care i-au însoțit s-au declarat ca fiind membrii ai familie, lucru neverificat de președintele Secției respective. Mai mult, persoanele ”neștiutoare” de carte au avut abilitatea de a semna pe listă că au votat.

UPDATE-Ora 10.33: La Grupul Școlar ”Aurel Vlaicu” din Baia Mare procesul de vot se desfășoară normal, fără incidente, a relatat în urmă cu câteva minute corespondentul ZiarMM.ro. Astfel, la acestă secție din 1.629 de alegători până la ora menționată au votat 100 de persoane, adică 6,1%. Dacă până la ora 10.00, au trecut pragul un număr mic de votanți, după ora 10.00 băimărenii au început să se prezinte în număr mai mare la vot.

UPDATE-Ora 10.18: Finteușu Mic-corespondentul ZiarMM.ro a transmis faptul că se intră în continuare câte două persoane în cabina de vot cu toate că cei care au nevoie de însoțitor știu să semneze pe lista de alegători.

Reprezentantul BEJ Maramureș a relatat pentru site-ul nostru că într-adevăr cei care nu știu să scrie și să citescă sau cei care suferă de diverse afecțiuni medicale, care-i împiedică să poată folosi pixul și ștampila, pot să aibă un însoțitor însă numai cu supravegherea exterioară a unui membru al comisiei din respectiva Secție de Votare, care trebuie să urmărească activitatea celor doi, pentru ca cel care nu știe carte sau cel care este bolnav să nu fie influențat în procesul de vot. Din fotografiile primite, nu rezultă acest lucru. Pe acest subiect vom revenii cu detalii.

UPDATE – Ora 09.51: Aceeasi problema la Finteusu Mic: Doua persoane în cabina de vot.

UPDATE – Ora 9.41: În Baia Mare, procesul electoral decurge normal, în condiții de pandemie. Spre exemplu, la intrarea în Școala Gimnazială ”Al. Ivasiuc”, alegătorii sunt termometrizați de către un asistent medical. Cei care nu au mască primesc de la personalul care face triajul. Tot aici, au fost trei puncte cu dezinfectant pe care oamenii l-au putut folosi.

De precizat ar mai fi faptul că la una din secțiile care sunt la această școală a votat și o persoană care a avut actul de identitate expirat cu data de 2 septembrie 2020. Aici, vă reamintim faptul că persoanele care au cărțile de identitate/buletinele expirate cu ziua de 1 martie 2020, pot să-și exprime votul. Vineri, ZiarMM.ro a publicat câteva informații în acest sens. Vă redăm declarația șefului Biroului de Evidență a Persoanelor.

Anca Raț, șef Birou Evidența Persoanelor: ”Conform Legii 55/2020, actele de identitate emise de către autoritățile publice, care au expirat începând cu data de 1 martie 2020, își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de urgență/alertă plus încă 90 de zile de la încetarea stării respective.”

UPDATE – Ora 09.08: În secția de la Finteușu Mic au fost surprinse alte două persoane în secția de vot, din același motiv: nu știu carte.

 

UPDATE – Ora 8.59: 3.178 de băimăreni au votat până la această oră (prezență de 2,64 %).

UPDATE – Ora 8.51: 3.09 % prezență la vot în Maramureș. 13.217 persoane au votat până la această oră.

UPDATE – Ora 8.30: La Finteușu Mic au fost surprinse două persoane în cabina de vot. Motivul, femeia nu ar ști carte.

Duminică, 27 septembrie, începând cu ora 7.00 se deschid urnele pentru alegerile locale 2020, acestea urmând a fi deschise până la ora 21.00.

În Maramureș, 425.911 persoane au drept de vot, fiind așteptate la urne în cele 440 secții de votare constituite pe raza județului,

Conform măsurilor de sănătate publică, doar 5 persoane vor putea fi prezente în sala de votare (DETALII AICI).

”Primarii și președinții de consilii județene se aleg direct, prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale și consiliile județene se aleg în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.

Viceprimarii, precum și vicepreședinții consiliilor județene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile județene, conform Legii nr. 115/2015 republicată cu completările și modificările ulterioare pentru alegerea autorităților administrației publice locale”, precizează reprezentanții Instituției Prefectului Județul Maramureș.

Rămâi pe ZiarMM pentru informații în timp real din ziua votului.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2