Liviu Dragnea – Prototipul politicianului nesimtit si corupt

Reclame home 1
Reclame home 1

liviu_dragnea_39766500Partidul stat se afla in faliment moral. Nu mai exista statut, etica de partid, reguli sau bun simt. Izmenele rosii au varsat saptamana trecuta tineta in capul romanilor, considerandu-i mai prosti decat gloata social-democrata. Un nesimtit condamnat penal si candidat la ocna de sare a reusit sa dea o lovitura de partid, sustinut de cucuveaua icteroasa si eunucul sinucigas ratat. Vataful sef Dragnea s-a aburcat la ora de maxima audienta pe capra calestii rosii. Sir cel “Prostanac” isi freca mainile de satisfactie in timp ce activul PSD extaziat si abulic, aplauda cu falcile pline de osanza, saltandu-si chimirele pline de galbeni, suspectati rezonabil de a fi evazionati. Liviu Dragnea, caci despre el povestim, este prototipul activistului comunist incapabil sa-si gestioneze onoarea cu decenta.

Timp de mai multi ani, si-a conturat o imagine de “tatuc”, omul care moflaindu-si mustata stalinista, tragea sforile visteriei publice impartind baronilor locali containere de bani buni de furat. Structura pesedista actuala poate concura camorra siciliana, iar familiile mafiote americane, decazute si falimentate, solicita organizarea unei scoli de vara de tip “dragniot”, deplasare sposorizata in secret de Fidel Castro.

Cum este posibil ca un individ venit din plutonul celor mai sarace judete sa fie propulsat in cosmosul politico-mioritic? Meritele lui Dragnea ca si administrator in teritoriu sunt nule. Drumurile din Teleorman sunt sparte, resedinta de judet e un targ de provincie unde si cainii sunt someri, se evazioneaza si semintele sparte in crasme, iar taranii sunt obligati sa-si vanda rosiile…hat in pietele baimarene. Omul nu e o capacitate intelectuala fiind doar un activist de la “organizatoric”, harsit in rele care a aplaudat cu foc pe toata lumea pana s-a aburcat pe principalul magar pesedist. Cu Ponta devenit istorie pentru politica damboviteaza, fara perspective nici ca premier cu tradatorul Oprea in coasta, cu Nastase decazut ca simplu blogger si Iliescu  deja ofertat ca material pentru o taxidermie, Dragnea mai are o singura problema de rezolvat. Distinsa presedinta a Inaltei Porti de Justitie este la apogeul carierei sale si doreste sa ramana in mentalul colectiv ca un fel de Maximilien Francois Marie Isidore de Robespierre in fusta. Cu diferenta ca doamna presedinte nu este o vestala si nici „incoruptibila”, aspect neimportant cata vreme face echipa de dublu la justitie cu Codruta Kovesi, inchizitoarea sefa a DNA-ului mioritic.

Daca jupan Dragnea, cu fata aia de arnaut milog si diareic de prea multa halva ingurgitata, plus o voce de copil de altar abuzat nu va reusi pana in septembrie sa le impresioneze pe cele doua doamne single (una vaduva si alta…free) are toate sansele sa fie varsat in batalionul disciplinar de politicieni corupti, bun de trimis sa curete cacastoarele legiunii straine franceze. Ori… la ora actuala, singurul barbat prezentabil si charismatic cand tace, capabil sa le abureasca pe cele doua doamne este Herr Hochschullehrer Klauss Iohannis, cel pentru care canta muezinul in fiecare seara din clopotnita Cotroceniului regal. Astrograma lunii august este clara, iar vrajitoarele albe, negre, gri si pepit au dat verdictul: pentru a ramane fuhrerul PSD si capo di tutti capi al mafiei rosii, onorabilul Liviu Drganea isi va vinde constiinta, partidul, guvernul si oile din Balta Brailei. Se va converti pe ascuns la iohannism, va dezvalui conturile secrete ale ceausestilor si il va acuza pe nea Nelu pesedelu de deviationism si proletcultism de la doctrina fesenista.

In cativa ani partidul neocomunist se va dezmembra in bucati ca un pepene rascopt din Dabuleni. Ciurucarii vor migra in armata oprista de laudatores, iar scurtucarii isi vor oferta potenta doamnei Gorghiu, intr-o intalnire de taina la ceas de seara. Pana atunci, Victor Ponta a plecat sa-i fie plagiata operatia de turci tot la acelasi picior, timp in care ceilalti baroni pesedei locali penali sa-si scoata capetele, cerand imperativ revenirea in forta la ciolan. Sambata baron Mazare si-a reluat plimbarile cu skijetul pe faleza constanteana, madam Udrea si-a tras gigolo nou, Vanghelie viseaza la o calugarita virgina, iar Darius Valcov isi doreste o minivacanta printre silicoanele Mihaelei Radulescu, la schimb cu un Ciucurencu.

Ce imensa hazna a devenit Romania de azi, populata de specimenele unui zoopoliticon alterat si putred ca o ciubota de soldat, cu obiele neschimbate de doi ani. Am senzatia stranie ca la anul poporul se va trezi si-i va arunca pe toti in tulumba spre a fi reciclati si ingropati in minele falimentate de specialistii locali rosii, galbeni, verzi si kaki. Pentru PSD Maramures este inceputul sfarsitului daca pana si “caprarii” batrani si loiali ca Mitica Matei, buni de sunat mobilizarea si facut instructie in momente de criza,  au fost impinsi catre gospodaria de partid. Sper sa aiba atat demnitate incat sa nu linga unde a scuipat, caci pana si un activist politic poate avea un strop de demnitate.

Cato CENZORUL

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2