LOTERIA ROMÂNĂ – Premii în bani doar pentru cei vaccinați

În susținerea programului național de vaccinare împotriva virusului COVID-19 și încurajarea populației eligibile de a se vaccina, Loteria Română organizează campania „Te vaccinezi și câștigi” oferind jucatorilor sai posibilitatea unor castiguri suplimentare in valoare totala de 100.000 lei.

În opinia directorului general al Loteriei Române, Sebastian-Iacob Moga,”vaccinarea este singura soluție să grăbim sfârșitul acestei pandemii care a schimbat viața multor români și șansa de a reveni la o viață normală”.

Campania “Te vaccinezi și câștigi” aduce jucătorilor la loto posibilitatea de a câștiga suplimentar premii în bani prin tragere la sorți, tragerea la sorți fiind efectuată pe baza taloanelor completate de către participanți conform prevederilor Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea campaniei promoționale „Te vaccinezi și caștigi”, disponibil pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro.

„În perioada 14-27 iunie 2021 inclusiv, jucătorii care vor achiziționa un bilet loto pentru oricare dintre jocurile Loto 6/49, Joker, Loto 5/40 vor primi un talon gratuit de participare la tragerea la sorți. Talonul completat cu datele personale de identificare solicitate se va depune în oricare din urnele special amenajate în cadrul agențiilor loto. Jucătorii ale căror taloane vor fi extrase din urnă, în urma tragerii la sorți și care dovedesc participarea la programul național de vaccinare impotriva virusului COVID-19 vor fi recompensați cu 5 premii în valoare de 10.000 lei fiecare și un premiu in valoare de 50.000 de lei”, anunță Loteria Română.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu