Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere de pe Valea Izei avansează în mod alert

Lucrări importante de reabilitare a infrastructurii rutiere se desfășoară în această perioadă pe DJ 186 Valea Izei, în comuna Ieud. Aflat într-o vizită de lucru pe șantierul deschis în Maramureșul istoric, președintele Consiliului Județean Maramureș a ajuns și în comuna Ieud, aici unde primarul Nicolae Traian David i-a prezentat cele mai importante proiecte aflate în lucru în comunitate.

Lucrările de reabilitare la DJ 186 Valea Izei străbat partea de jos a comunei Ieud, în locul numit Ieudișor și se întind pe o suprafață de aproximativ 1,5 kilometri. Potrivit edilului Nicolae Traian David, aici au loc schimbări de podețe, rigole și șanțuri betonate, dar se lucrează și pentru consolidarea drumului.

Nicolae Traian David, primar: ”Șantierul a fost deschis în Ieud în urmă cu aproximativ trei săptămâni, iar execuția merge în ritm alert. Sunt montate semafoare pentru a veni în sprijinul șoferilor, iar relația cu executantul este una foarte bună. Colaborăm cu toții: administrația locală, administrația județeană, constructor și cetățeni și sunt convins că, în câteva luni, vom avea un drum pe Valea Izei așa cum ni-l dorim cu toții, de mai bine de trei decenii.”

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, aflat la a doua vizită pe Valea Izei în ultimele săptămâni, s-a declarat mulțumit de felul în care avansează lucrările de reabilitare a DJ 186.

”Când colaborăm cu un constructor serios, lucrurile merg foarte bine. Mă bucur că atât executantul lucrării, cât și primarii aflați pe zona care este străbătută de acest drum reușesc să comunice exemplar, iar acest lucru se vede în felul în care avansează proiectul”, a declarat șeful administrației județene.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1