Ludovic Orban a vizitat noua fabrică UACE din Tăuții Măgherăuș (FOTO)

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au efectuat o vizită de lucru în Maramureș, la invitația președintelui Consiliului Județean, Ionel Bogdan.

Acțiunea ”Împădurim Maramureșul” și investițiile făcute de compania Universal Alloy Corporation Europe în Maramureș au fost pe agenda vizitei celor doi demnitari.

Proiectele de anvergură, care vizează dezvoltarea județului se bucură de susținerea Guvernului și a Parlamentului României.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a declarat: ”La compania UACE din Tăuții-Măgherăuș am vizitat fabrica din cadrul celei mai recente investiții, care se apropie de final și este în mare parte operațională.

Suntem încurajați astfel să realizăm în această zonă primul parc industrial din Maramureș, conectat la viitoarea centură a municipiului Baia Mare.

Investiția de la Tăuții-Măgherăuș se ridică la peste 520 de milioane de lei și beneficiază de un ajutor de stat de circa 175 de milioane de lei.

Primul proiect al UACE din Maramureș, fabrica din Dumbrăvița, este deja una dintre cele mai dezvoltate companii din Maramureș, care contribuie activ la economia județului și la susținerea forței de muncă din zonă.

Îi mulțumesc domnului președinte, Ludovic Orban, pentru toată susținerea pe care a acordat-o proiectelor de dezvoltare a Maramureșului și sunt sigur că prin perseverență și multă muncă vom reuși să realizăm toate proiectele necesare pentru creșterea calității vieții în Maramureș.”

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a vorbit despre proiectele de investiții din Maramureș: ”Am dorit în mod special să văd investiția UACE de la Tăuții-Măgherăuș, care a fost adoptată după investiția inițială de la Dumbrăvița.

În Maramureș se construiește un pol industrial tehnologic în domeniul aviației. Am rămas impresionat de noua investiție, care, odată ce va fi finalizată, merită văzută și promovată. Este o investiție care are la bază o tehnologie de vârf și care arată direcția în care România trebuie să meargă în tot ceea ce înseamnă dezvoltare, modernizare, economie și recunoaștere pe plan mondial.

Am făcut împreună cu domnul președinte Ionel Bogdan, inventarierea proiectelor pe care le are pentru Maramureș. Centurile ocolitoare pentru municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, parcurile industriale – unde am văzut azi și terenul pe care urmează să fie construit primul parc industrial din județ, podul peste Tisa și drumurile expres Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou sunt, în momentul de față, cele mai importante proiecte, iar pentru implementarea acestora vom asigura finanțările necesare.”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu