Ludovic Orban: Executivul are ca obiectiv finalizarea cât mai rapidă a procedurilor legate de lucrările la tronsoanele de autostradă

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, la Mioveni, că Executivul are ca obiectiv finalizarea cât mai rapid a procedurilor legate de lucrările la tronsoanele de autostradă, relatează Agerpres.

„Obiectivul nostru este să finalizăm cât mai rapid procedurile. De altfel, dacă ştiţi, am şi emis o ordonanţă de urgenţă prin care am scurtat toate termenele, termenele pentru obţinerea avizului ex-ante de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice pe documentaţia de licitaţie, de asemenea termenele de clarificări, termenele de evaluare, de soluţionare a contestaţiilor, astfel încât să scurtăm la maximum durata acestor proceduri”, a spus Orban.

Prim-ministrul a vorbit despre stadiul lucrărilor la mai multe tronsoane de autostradă.

„Pentru a putea finaliza coridorul IV paneuropean, mai avem de realizat următoarele lucrări: autostrada de centură a Bucureştiului, sunt semnate contracte pe cele trei tronsoane de pe autostrada de centură din zona de sud a Bucureştiului, este aproape gata proiectarea pe două tronsoane şi urmează să înceapă lucrările. De asemenea, este necesară traversarea munţilor prin tronsonul Piteşti – Sibiu. Am avut bucuria de a fi cel care a făcut recepţia finală pe autostrada de centură a Piteştiului, de asemenea, am realizat studiul de fezabilitate, s-au aprobat documentaţiile tehnico-economice în 2008, din păcate, de atunci nu s-au făcut foarte mulţi paşi înainte”, a susţinut Orban.

El a vorbit şi despre stadiul lucrărilor la fiecare tronson al autostrăzii Piteşti-Sibiu.

„În ceea ce priveşte autostrada Piteşti-Sibiu, situaţia e în felul următor: construcţia e împărţită în cinci tronsoane. Tronsonul 1, Sibiu-Boiţa, pe care s-a finalizat proiectarea şi, din informaţiile mele, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, tronsonul 5, care face legătura de la Piteşti spre Curtea de Argeş, pe care urmează să fie semnat contractul (…), tronsonul 4, pe care licitaţia este spre finalizare şi e posibil ca până în 1 iunie să fie declarat câştigătorul (…), tronsonul 3, suntem aproape de a putea declanşa procedurile de licitaţie pentru selectarea consorţiului care va proiecta şi executa lucrările, iar în privinţa tronsonului 2 încă mai sunt foraje, lucruri care mai trebuie lămurite”, a afirmat Orban.

Acesta a făcut referire şi la zone în care „au fost descoperiţi urşi, care nu au mai fost văzuţi de foarte mulţi ani”.

„Mai avem tronsonul 2 de pe Lugoj-Deva. Ştiţi, e tronsonul cu urşi, unde au fost descoperiţi urşi care nu au mai fost văzuţi de foarte mulţi ani. Şi aici Ministerul Transporturilor este pregătit cu reluarea licitaţiei, astfel încât să putem finaliza şi acest tronson. În ce priveşte drumul expres Craiova-Piteşti (…) sunt în execuţie tronsoanele 1 şi 2, cel mai avansat este 2, de asemenea, sunt pregătite procedurile de licitaţie pentru selectarea consorţiilor care vor proiecta şi executa lucrarea pentru tronsoanele 3 şi 4”, a mai spus Orban.

Premierul Ludovic Orban a efectuat, joi, o vizită la Uzina Dacia Mioveni, la finalul căreia a susţinut o conferinţă de presă.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu