Lumina de la Ierusalim va ajunge și în acest în Maramureș

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Sfânta Lumină de la Ierusalim, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare, la mormântul lui Iisus Hristos, va ajunge și în acest an în județul Maramureș.

Aceasta poate fi luată de protopopii, preoţii si monahii de pe Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare.

”Ea va fi adusă de o Delegaţie Eparhială cu o cursă privată, sâmbătă 23 aprilie 2022, în jurul orei 20:00 la Sibiu; în jurul orei 21:00 la Cluj-Napoca, iar destinaţia finală va fi Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 21:30.

Protopopii, preoţii si monahii o pot primi la Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare, în funcție de cea mai convenabilă distanță, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24.

De la Satu Mare, la fel ca în anul precedent, Sfânta Lumină va fi preluată de delegaţii din Slovacia, Ungaria şi Austria.
Sfânta Lumină va fi adusă adusă la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în jurul orei 23:00, astfel, preoții și cei prezenți o vor duce în bisericile din oraș și celelalte localități astfel încât la ora 24:00 să poată fi oferită tuturor credincioșilor”, anunță Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2