LUPTA PENTRU MUNȚI LA REPEDEA – Numele unui consilier județean implicat

Scandal la Repedea cu plângeri penale depuse la DIICOT. Gheorghe Popovici depune o plângere penală, în data de 18 mai 2021, pentru săvârșirea infracțiunii de fals și uz de fals, procurorii urmând a stabili cine se face vinovat de ce. Reclamantul anexează la plângerea depusă și mai multe probe, iar acum omul așteaptă să i se facă dreptate. Printre cei implicați în acest scandal se numără și consilierul județean Vlad Adrian.

Totul a plecat de la o hotărâre de Consiliu Local Repedea din 15 martie 2021 privind concesionarea prin licitație publică a pășunilor aflate în domeniul public/privat, fiind aprobată concesionarea unor suprafețe de 1187,29 hectare aflate în administrarea CL Repedea. Cel care a depus plângerea s-a înscris la licitație depunând cereea și dosarul de participare conform caietului de sarcini. În 31 martie 2021 cererea depusă de Popovici era validată și adjudecată în concurs cu alti doi participanți, respectiv Laver Vasile și Beuca Gheorghe.

„Evident, câștigarea licitației a fost urmată de încheierea contractului de concesiune nr. 1913 din 12 aprilie 2021 pentru lotul 7. În urma încheierii contractului, în 12 aprilie 2021 primarul Miculaiciuc Ioan l-a chemat pe fratele meu Popovici Mihai la el în birou unde se afla și Beuca Gheorghe (competitor și pierzător al licitației pentru lotul 7 și Beuca Mihai Mihai, fratele lui Gheorghe și consilier local, ca să îi zică că ei nu au înțeles cum e poziționat lotul 7 și să modifice conturul parcelei lotului nr. 7, motivul acestei acțiuni fiind ocuparea a două anexe de tip grajd animale ce se aflau în interiorul parcelei lotului nr. 7. Fratele meu nu a acceptat să se modifice schița lotului. După ce au văzut că fratele meu nu a acceptat modificarea Planului de Amplasament și Delimitare, au apelat la un inginer topograf, Vlad Adrian Vasile, consilier județean, coleg de partid cu consilierul local Beuca Mihai, care să le întocmească schița de modificare a conturului lotului nr. 7, neținând seama că a avut loc o licitație și că lotul nr. 7 a fost adjudecat”, se arată în plângerea penală depusă la DIICOT.

A fost ridicat contractul respectiv pentru a putea fi dus la APIA Baia Mare, însă cei de la APIA au spus că „parcela pe care am depus-o la ei are o suprapunere cu o altă parcelă”. APIA a constatat litigiul de suprapunere, susține reclamantul.

„La solicitarea primarului UAT-ului Repedea, județul Maramureș, am întocmit doua P.A.D.-uri cuprinse pe imobilul aflat în proprietatea UAT-ului invocat mai sus. Mai exact am făcut 2 schițe pentru APIA, exact așa cum mi-au fost indicate de către proprietar.Schițele întocmite de mine au fost semnate și asumate de către primar.ODG 700/2014. Art. 28. Proprietarul răspunde pentru cunoaşterea, indicarea limitelor imobilului şi conservarea acestora, precum şi pentru punerea la dispoziţia persoanei autorizate a tuturor actelor/documentelor pe care le deţine cu privire la imobil. Există o încercare de denigrare la adresa mea din partea verișorilor mei”, spune Vlad Adrian, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu